În data de 26 august la Craiova a avut loc Conferința Regională „Oportunități de sprijin al investițiilor în agricultură și dezvoltare rurală pentru perioada de tranziție 2021-2022”, organizată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Diseminarea informațiior privind intervențiile care pot fi finanțate în această perioadă a reprezentat scopul principal al acestui eveniment alături de prezentarea elementele de noutate referitoare la condițiile de accesare și implementare a acestora.
Conferința a fost deschisă de către Ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Acesta a prezentat căteva subiecte de actualitate:
- impactul crizei sanitare asupra sistemelor agroalimentare
- abordarea noii Politici Agricole Comune, provocările Pactului Ecologic European
- dezvoltarea piețelor locale
- susținerea zonelor cu constrângeri naturale
- restructurarea învățământului profesional și tehnic
- creșterea competivității în zoothenie și consolidarea mediului asociativ
De asemenea, oficialul MADR a mai punctat succint măsurile de investiții în agricultură și dezvoltare rurală din PNDR pentru perioada de tranziție 2021-2022, prezentând câteva dintre obiectivele majore ale viitorului Plan Național Strategic, printre care creșterea capacității de depozitare și procesare și a exportului de produse cu mare valoare adăugată.
Alături de ministrul Adrian Oros s-au aflat: Directorul General al DGDR AM PNDR, Daniela Rebega, alți membri ai conducerii direcției, reprezentanți din conducerea agențiilor de plăți, precum și experți din cadrul MADR, APIA și AFIR.
Citește și – Proiect integrat de investiții – 190 de milioane de lei