Carnea de pui: singurul tip de carne acceptat global

Se presupune că în 2022, consumul de carne de pui va ajunge la 98 de milioane de tone metrice, dublu de consumul din 1999. Rata de creștere este de trei ori mai mare decât cea a cărnii de porc și de 10 ori față de carnea de vită. Se preconizează că până în 2030, consumul de carne de pui va reprezenta 41% din consumul de carne total.

Găina modernă

Datorită geneticii și a constantelor inovații, costul de creștere a găinilor a fost diminuat în ultimii ani. Păsările moderne sunt pregătite pentru abator la doar șase săptămâni după ce au eclozat. În această perioadă de creștere, hrana consumată o transformă în proteină așa cum nu este făcută de nici un alt animal.

Cumva continuăm să găsim moduri de a mări cantitatea de carne per pasăre și să diminuăm timpul în care se petrece asta”, declară Jayson Lusk, un economist agricol de la Universitatea Prude.

Partea întunecată

Din cauza creșterii foarte rapide, organele și mușchi păsărilor nu pot ține pasul creșterii accelerate, astfel păsările sunt mult mai predispuse la boală. Doar anul trecut gripa aviară care a lovit Statele Unite ale Americii și Europa a forțat eliminarea mai multor păsări din ferme.

Cererea foarte mare pentru carnea de pui din restaurantele din SUA îi împovărează pe producătorii care nu pot face față.

Carnea de pui în lume

În Asia , carnea de pui a înlocuit carnea de porc atât în gospodării cât și în restaurante. Unele restaurante din China au scos carnea de porc cu totul din meniu.

În Brazilia, producția cărnii de pasăre a crescut cu 4,5%. Companiile adaugă linii de producție, ture de program și îmbunătățiri de procesare deoarece, în urma scumpirii la carnea de vită, consumatorii cumpără tot mai mult carnea de pui.

Din Europa, Africa de Sud și până ă Mexic, cererea pentru carne de pui este în creștere constantă.

Nu știu o țară din lume care nu are găini. Este prima treaptă de pe scara proteinelor. Când urci de la orez, începi cu păsări” spune Brett Stuart, cofondator al Global AgriTrends, o firmă de consultanță.

Deoarece găinile se dezvoltă mai repede, carnea de pui este mult mai prietenoasă comparativ cu carnea de vită, care este din ce în ce mai criticată din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră generate de creșterea vitelor.

Mai multe pe Bloomberg

Editor: Alexandra Băncilă


 

AviculturaCarnecarne de pui