Legume românești din Dâmbovița pe platforma Freshful by eMAG

Cu scopul de promovare a legumelor românești dar și pentru implementarea strategiei ”From Farm to Fork”, Freshful by eMAG și fermierii de legume din Dâmbovița lansează brandul ”Din Grădină” unde consumatori pot găsi legume obținute din semințe ale soiurilor tradiționale românești, crescute fără pesticide și erbicide.

Legumele ”Din Grădină” se vor recolta e toată perioada de ară și toamnă, ambalate în carton, care va putea fi reciclat ulterior, și livrate către Depozitul Freshful în funcție de cerințele pieței.

Legumele românești pot fi găsite pe platforma Freshful la categoria legumelor proaspete. Acestea vor fi ambalate corespunzător și vor putea fi livrate expres sau în intervale programate.

“Legumele “Din Grădină” sunt dorința noastră de a oferi consumatorilor gustul de altă dată pe care ei îl apreciază atât de mult, îl caută, iar când îl găsesc vor să-l păstreze. Productivitatea va fi constantă pe perioada verii si ne vom asigura că în fiecare săptămână, în ritmul creșterii lor și al recoltării, aceste legume excepționale cu gust plin, autentic, se vor regăsi în oferta Freshful by eMAG. Am ales aceste soiuri “pe sprânceană”, împreună cu agricultorii noștri față de care ne-am luat angajamentul de a le prelua, ambala și vinde producția către clienții din București și Ilfov. În sortimentație Freshful, peste 50% dintre produse provin de la producători locali, iar de astăzi îi includem aici și pe cultivatorii din Băleni. Alături de ei toți vrem să susținem preferința clienților noștri pentru prospețime”, declară Anca Leopea, Marketing Manager Freshful by eMAG.

“Agricultură este ce știm noi să facem. Când Freshful ne-a propus să fim parteneri și să cultivăm legume pentru clienții lor din București și Ilfov, ne-au spus să ne gândim la gust. Obligatoriu gust. Așa că ne-am întors la soiurile din copilăria noastră, iar dintre cele noi, le-am ales doar pe cele cu adevărat gustoase. Le creștem cu atenție, le stropim numai când e nevoie și cu ce trebuie astfel încât să păstrăm gustul și clienții să fie mulțumiți. De când ne știm noi, doar așa facem agricultură și sperăm că legumele crescute de noi, pe care le pune Freshful pe masa cumpărătorilor, să fie exact așa cum și le doresc”, adaugă Alin Dan, agricultor.

 

Sursă: Forbes România

Editor: Alexandra Băncilă


 

LegumeProduse românești