Daniel Gross, CEO-ul Penny ne prezintă unul dintre planurile principale pe 2023 și ne spune că până la finalul anului, 70 dintre magazinele companiei vor primi o dotare de panouri fotovoltaice și de asemenea, toate cele patru depozite.
„Investim în surse proprii de energie electrică folosind surse alternative/regenerabile.“
Având în vedere planurile companiei, până la sfârșitul anului, s-au planificat deschiderile a mai multor unități, rețeaua ajungând la circa 370 de magazine în total, rezultând că aproape 20% dintre locații vor avea panouri fotovoltaice,
„Pentru 2023, vedem în continuare o oportunitate pentru discounteri. Avem în plan deschiderea a 35-40 de magazine noi. Ne propunem să investim 1 mld. euro până în 2029, în principal prin extinderea rețelei noastre la un total de 619 magazine și șase depozite.“
Executivul companiei adaugă că în ciuda tuturor evenimentelor din ultimul timp, vede anul acesta și cel următor cu optimism, dorind să extindă cele patru centre logistice cu încă doua și de asemenea dorește să extindă depozitul din Bacău.
Spre comparație cu 2021 putem observa că în anul 2022 Penny, a accelerat expansiunea. De exemplu în 2021 cifra de afaceri a companiei a fost de 5,4 mld. lei, plus 14% iar compania a inaugurat 25 de unități noi. La sfârșitul anului trecut lanțul de magazine a trecut la 336 de unități de tip discount, după ce au fost 36 de deschideri și o închidere. Este primul an când rețeaua a deschis mai mult de 30 de unități.
Sursă: Ziarul Financiar
Editor: Goci Daniel