Producătorii de la Dealurile Uilei lucrează la foc continuu

La Dealurile Uilei în Mureș se muncește din plin în această perioadă, când suntem în sezon de vârf la fructe și legume.

Odată materia primă culeasă, s-a trecut la prelucrare, cea mai importantă activitate pe timp de vară, dar și cea care aduce venituri importante producătorilor. Pentru că una este să vinzi merele cu un 1 leu/kg și alta cu 3 lei/kg, produse obținute prin prelucrare.

„Banii vin, să zic, din valorificare sau din valorificarea prin prelucrare a produselor pe care le avem în fermă. Noi nu vindem, nu suntem la cheremul pieței. Dacă piața ne oferă un leu pe kilogramul de mere, noi putem face trei lei prin prelucrare”, a declarat pentru FoodBiz inginerul Emil Tămășan, sufletul afacerii cu produse tradiționale de la Dealurile Uilei.

Este ajutat și de încă câteva persoane, de maximum 5-6 oameni este nevoie în sezon, cu care poate să țină situația sub control.

Acum, de exemplu, s-a terminat culesul la cireșe, vișine – producție mulțumitoare – la coacăzul negru și parțial la zmeură și se așteaptă sezonul de toamnă, când se vor coace merele și prunele, care anunță o recoltă bogată.

„În perioada aceasta mai mult prelucrăm. Am început să producăm zacuști (cel mai apreciat produs), dulcețurile din fructele de sezon, murăturile din legumele specifice perioadei: castraveții, roșiile, gogonelile, conopida și ardeii iuți”, a mai precizat Tămășan.

Borcanele cu bunătăți ajung aproape instantaneu la consumatori, prin participarea la târguri și expoziții (aprope în fiecare săptămână) sau pe rafturile de la Profi, rețea cu care colaborează producătorii din Mureș. Tot ce se produce se vinde, de la zacuscă, până la murături sau dulcețuri. Iar din oferta deosebit de variată nu putem să nu remarcăm dulcețurile de trandafiri sau produsele din fructe de soc.

De acum încolo  încep să fie pregătite și „stocurile” pentru iarnă, pentru că  se cam încheie recoltatul fructelor și legumelor de sezon, așa că ele trebuie să fie  prelucrate pentru toată perioada anului. Iar greul de abia acum începe, pentru că se anunță o toamnă bogată.

Senior Editor – Viorela Pitulice


 

Procesare