Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) respinge acuzele de evaziune fiscală la adresa magazinelor online din România, dat fiind gradul înalt de trasabilitate a plăților electronice, fiscalizate 100%, respectiv a plăților în numerar la livrare, raportate lunar prin declarația 395 de companiile de curierat.
Reprezentanții ARMO atrag atenția că introducerea unui mecanism de tip CNP fiscal pentru comerțul online nu ar genera rezultatele scontate, riscând să adauge complexitate birocratică fără beneficii reale
Investiții mari în comerțul online
Ca urmare a obligațiilor instituite de Directiva UE privind cooperarea administrativă (DAC7), operatorii de platformele online din România raportează și furnizează organelor fiscale încă din 2023 informații despre veniturile obținute de vânzători prin intermediul platformelor de tip marketplace.
În contextul declarațiilor recente din spațiul public privind posibilele noi măsuri fiscale cu impact asupra comerțului electronic, ARMO arată că că ecosistemul dezvoltat în ultimii ani de magazinele online românești asigură trasabilitatea tranzacțiilor, conformare și raportare fiscală exemplare. Aceasta în condițiile în care sectorul a investit semnificativ în soluții și servicii care fac comerțul electronic lider în plățile electronice în retail.
Magazinele online din România contribuie substanțial la bugetul de stat, sunt un motor al economiei digitale și un catalizator pentru internaționalizarea IMM-urilor românești, se arată într-un comunicat ARMO.
„Lipsa de conformare fiscală, fie că vorbim de vânzările de produse pe rețelele sociale, fie de platforme din state terțe care exploatează lacune legislative, afectează comercianții români cinstiți. ARMO subliniază că orice măsuri de combatere a zonelor nefiscalizate trebuie adoptate prin consultarea tuturor părților interesate și să nu impună obligații discriminatorii comercianților români conformi cu legislația fiscală. În acest sens, introducerea unui mecanism de tip CNP fiscal pentru comerțul online nu ar genera rezultatele scontate, riscând să adauge complexitate birocratică fără beneficii reale”, susțin reprezentnții ARMO.
ARMO își reafirmă disponibilitatea de a contribui cu expertiză la discuțiile privind măsurile fiscale care impactează comerțul electronic.
„Considerăm că măsurile guvernamentale ar trebui să încurajeze un ecosistem care să stimuleze plățile electronice și propunem în acest sens extinderea cadrului legislativ pentru bacșișul prin card și la servicii conexe comerțului electronic, precum curieratul și livrările de produse. În acest fel poate fi închis cercul pe care un consumator îl poate face printr-o plată electronică, asigurând astfel o experiență complet digitalizată și trasabilă de la achiziție până la livrare”, se precizează în comunicatul ARMO.
Lansată în 2010, Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) reprezintă magazinele online din România. ARMO este membră a Ecommerce Europe, singura voce a sectorului de comerț electronic european, ce reprezintă peste 150.000 de companii prin intermediul asociațiilor naționale.
Senior Editor – Viorela Pitulice