Băcănia Boierească, cunoscută pentru produsele sale alimentare artizanale și naturale, a inaugurat recent prima locație în București, răspunzând astfel cererii în creștere a clienților din Capitală.
Fondată în 2015, Băcănia Boierească este un lanț integrat de la fermă la băcănie, oferind o gamă variată de produse alimentare de înaltă calitate.
Noua locație din București se întinde pe o suprafață de 85 metri pătrați, din care 40 mp sunt destinați spațiului de vânzare. Investiția totală pentru amenajarea acestei locații a depășit 50.000 de euro, iar estimările pentru prima lună de activitate prevăd vânzări de peste 100.000 de lei. Gama de produse disponibile include preparate afumate și crude, precum și produse de la alți producători locali, colaboratori ai Băcăniei Boierești. În total, magazinul colaborează cu 24 de producători și procesatori locali, majoritatea din zona Moldovei, respectând astfel standardele stricte de calitate.
„Odată cu extinderea din Capitală adăugăm un nou magazin pentru acest business dedicat autenticității și calității fără compromisuri. După extinderea în Suceava, am ales Bucureștiul dintr-un motiv foarte simplu: clienții ne vor aici. Odată cu lansarea magazinului online Băcănia Boierească, am observat că cele mai multe comenzi vin din Capitală. Acum am venit noi aici, pentru a fi mai aproape de cei care vor cele mai bune produse pentru alimentația lor”, declară Cosmin Păstrăv, cofondator Băcănia Boierească
Magazinul din Capitală oferă peste 150 de produse, iar în prima zi, bonul mediu a fost de 80 de lei. Printre cele mai bine vândute produse s-au numărat salamul crud uscat, cârnații sticks, pastrama de vită Angus, berea Suceava și dulciurile artizanale.
Băcănia Boierească a început ca o mică băcănie în Suceava, fondată de Georgiana și Cosmin Păstrăv, care aveau și o fermă de vaci Angus. Carnea premium produsă la fermă era folosită inițial în meniul restaurantului pensiunii “Santa Fe”, deținută de cei doi. Sistemul integrat de la fermă la băcănie asigură cele mai ridicate standarde de calitate, produsele fiind realizate fără conservanți, aditivi sau E-uri.
Extinderea în București face parte dintr-o strategie mai amplă de dezvoltare, care include colaborări cu alte magazine și restaurante. Pentru 2024, Băcănia Boierească estimează o cifră de afaceri de aproximativ 7,5 milioane de lei, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 20% față de anul precedent.
Georgiana și Cosmin Păstrăv, cofondatorii Băcăniei Boierești, subliniază că motivația lor este de a oferi produse de cea mai bună calitate, “de la glie până în farfurie”, aducând astfel o valoare inestimabilă pentru sănătatea consumatorilor și comunitatea în care trăiesc.
Sursă: Retail.ro
Editor: Alexandra Băncilă