Schimbări importante la nivel de management la Coca-Cola HBC România, partenerul strategic de îmbuteliere al The Coca-Cola Company.
Din luna iulie, Dimitris Rompis, anterior Chief Financial Officer în România în ultimii 5 ani, a fost numit General Manager Adria, poziție din care va conduce activitățile companiei din Croația, Bosnia&Herțegovina și Slovenia.
Pe parcursul mandatului său în România, Dimitris a contribuit semnificativ la dezvoltarea companiei printr-o abordare colaborativă și o viziune strategică solidă de business. În această perioadă, compania a înregistrat o creștere profitabilă și sustenabilă, precum și implementarea cu succes a unui număr de inițiative naționale și comerciale. Aici putem menționa Stockday (platforma de comerț online B2B, deținută în parteneriat de către Coca-Cola HBC România și Heineken România), Sistemul de Garanție Returnare (SGR), dar și noua strategie comercială.
„Dimitris a adus o contribuție valoroasă echipei din România, prin expertiza sa, claritatea în decizii și abordarea orientată spre rezultate. Îi mulțumim pentru implicarea lui și îi urăm mult succes în noul său rol. Totodată, îi urăm bun venit lui Apostolos în echipa Coca-Cola HBC România. Sunt încrezător că va valorifica experiența sa financiară solidă și orientarea către performanță pentru a asigura o tranziție eficientă, contribuind activ la atingerea obiectivelor noastre de business”, a declarat Cornel Cărămizaru, General Manager Coca-Cola HBC România.
După plecarea lui Dimitris Rompis, în locul lui a fost numit Apostolos Stergiou, anterior CFO Adria, se arată într-un comunicat al companiei.
Apostolos Stergiou are peste 19 ani de experiență în cadrul Sistemului Coca-Cola și s-a alăturat The Coca-Cola Company în 2007. De-a lungul timpului a deținut diferite roluri în cadrul departamentului financiar din Grecia și România. În 2013, s-a alăturat echipei Coca-Cola HBC pe rolul de Manager Financiar Comercial pentru România, iar în 2016 a preluat funcția de Controlor Financiar pentru operațiunile din Estonia, Letonia și Lituania. Ulterior, Apostolos s-a mutat în Polonia în 2018, unde a supervizat integrarea echipei financiare în cadrul Business Unit-ului Polonia și Țările Baltice, consolidând o echipă robustă de control financiar.
Începând cu 2021, în calitate de CFO pentru operațiunile din Croația, Bosnia&Herțegovina și Slovenia, Apostolos a format o echipă financiară solidă și dedicată, axată pe dezvoltarea talentelor, stimularea performanței și consolidarea parteneriatelor de afaceri, contribuind astfel la o creștere semnificativă a profitabilității și a marjelor. A implementat standarde ridicate de guvernanță, a menținut un bilanț financiar sănătos și a gestionat eficient capitalul de lucru și fluxul de numerar. Totodată, a avut un rol esențial în procesul de introducere a monedei EURO în Croația în 2023.
„Sunt foarte fericit să revin în țară și onorat să preiau rolul de CFO al Coca-Cola HBC România, o companie cu un parcurs solid și cu o echipă excepțională. Sunt convins că experiența mea locală anterioară, îmbinată cu expertiza dobândită pe alte piețe, va constitui o bază solidă pentru contribuția mea la dezvoltarea companiei prin intermediul unor soluții financiare care aduc valoare întregului business”, spune Apostolos Stergiou, noul CFO Coca-Cola HBC România.
Coca-Cola HBC are în portofoliu băuturi carbogazoase, băuturi carbogazoase pentru adulți, sucuri, apă, sport, energie, ceai gata de băut, cafea și băuturi spirtoase premium. Acestea includ Coca-Cola, Coca-Cola Zero Zahăr, Fanta, Sprite, Schweppes, Kinley, Costa Coffee, Caffè Vergnano, Valser, FuzeTea, Powerade, Cappy, Monster Energy, Finlandia Vodka, The Macallan, Jack Daniel’s și Grey Goose.
Autor: Viorela Pitulice