Lanțul francez de supermarketuri Carrefour intenționează să vândă magazinele din România, existând demersuri în acest sens. Astfel, retailerul a mandatat banca BNP Paribas să caute cumpărător, transmite publicația franceză l’Informe.
Până la acest moment, Carrefour, unul din principalii jucători pe piața din România, a făcut deja câțiva pași în acest sens: a vândut un magazin din Pitești către lanțul românesc La Cocoș și a cedat spațiul din Sun Plaza către Auchan.
Presa franceză susține că decizia vine pe fondul politicilor tot mai agresive ale ultimelor guverne din România față de retaileri. Concret, este vorba de măsura de plafonare a adaosurilor comerciale la zeci de produse, pe parcursul ultimilor doi ani și jumătate. Mai mult, marii retaileri au fost obligați să vândă mai multe mărfuri de proveniență locală, potrivit Economedia.ro.
În trimestrul trei din acest an, Carrefour a raportat o creștere de doar 0,2% a vânzărilor like-for-like, ajungând la 773 milioane de euro, piața fiind afectată de măsurile de austeritate implementate, care apasă asupra încrederii consumatorilor, după cum se precizează într-un raport al companiei.
În același timp, vânzările pentru primele nouă luni din an au atins 2,2 miliarde de euro, în creștere cu 1,9% față de perioada similară din anul trecut.
Anterior, reprezentanții Carrefour au comentat pentru Economedia informațiile despre vânzarea afacerii din România, spunând că „grupul a inițiat o analiză aprofundată a portofoliului său de activități”.
„Aflat la jumătatea procesului de implementare a planului strategic Carrefour 2026, și ca răspuns la schimbările din piață, Grupul a inițiat o analiză aprofundată a portofoliului său de activități, care acoperă toate liniile de business și modelele organizaționale. Această evaluare a portofoliului a început, iar în acest moment Grupul nu comentează zvonurile din piață”, au transmis anterior reprezentanții Carrefour la solicitarea Economedia.
România nu este singura țară în care retailerul francez ia în calcul vânzarea magazinelor. Este și cazul magazinelor din Polonia, despre care Bloomberg a scris că Jerónimo Martins din Portugalia ia în considerare achiziționarea magazinelor, însă ar putea avea probleme antitrust.
Carrefour a început în acest an o revizuire majoră a portofoliului, care va duce la o reducere a perimetrului său. În Italia, a renunțat la o rețea de 1.200 de magazine (dintre care 900 francizate) în favoarea New-Princes Group.
Urmează o ieșire din Polonia și Argentina, JP Morgan fiind mandatat să revândă activitățile sale în prima dintre aceste două țări, în timp ce Deutsche Bank se ocupă de cea de-a doua.
Carrefour în România
Carrefour a intrat în România în 2001, fiind unul dintre primii retaileri moderni care a intrat pe piața locală.
La acest moment, Carrefour este unul dintre jucătorii de top pe piața de retail din România cu venituri anuale de peste 3,1 miliarde euro în 2024.
Compania are în portofoliu 458 de magazine, dintre care 55 hipermarketuri, 188 supermarketuri, 187 magazine de proximitate și 28 de magazine de tip soft discount.
Autor: Redactia
Sursa: Economedia