Criza forței de muncă afectează HoReCa

este de părere Werner Stein, unul dintre cei mai vechi specialiști în HR de la noi

 

În 2019, situația forței de muncă se va îmbunătăți dacă firmele vor derula programe de training pentru angajați. Dacă angajatorii nu fac nimic pentru a crește calitatea angajaților, în special în zona ospitalității, atunci calitatea forței de muncă va scădea, a declarat pentru FoodBiz Werner Stein, unul dintre cei mai vechi specialiști în HR de la noi.

Una din problemele României este că sistemul de școli profesionale ce exista înainte de 1989 a fost distrus. „Absolvenții au doar cunoștințe generale, și de aceea nu se mai îndreaptă spre zona producției, ci mai degrabă spre cea a serviciilor. Investitorii caută muncitori calificați și nu găsesc.  Există investitori care nu mai deschid fabrici în România nu din cauza salariilor mari, ci pentru că nu găsesc forță de muncă și atunci se îndreaptă mai degrabă spre Moldova sau alte țări. Acesta a fost și cazul Daimler, care a vrut să vină în România și în cele din urmă a ajuns în Polonia”, a explicat specialistul.

În opinia sa, o soluție pentru a acoperi decalajul de personal ar fi crearea de programe pentru cei plecați în afara țării. Inițiative de genul acesta au existat, dar trebuie multiplicate și continuate o perioadă mai îndelungată de timp.

Werner Stein
Wener Stein

Werner Stein susține că fiecare piață trebuie să își rezolve pe cont propriu criza de personal, cu angajați locali, dar, în extremis, se poate ajunge și la recrutarea din afara țării. În industria ospitalității, pe timp de vară, deficitul de personal este de peste 30.000 de oameni. În prezent, legislația din România nu ajută absolut deloc patronii care vor să importe personal, deoarece este nevoie de o mulțime de permise pentru a aduce oameni din străinătate. Acest lucru ar trebui să se schimbe. Polonia și Germania, de exemplu, au reușit să acopere parțial deficitul de forță de muncă recrutând din Ucraina”, atrage atenția Werner Stein.

 

Comentariile sunt închise