Petre Roman: O decizie autoproclamată „sigură” este cel mai probabil o impredictibilitate

Lumea pare adesea absurdă; în realitate, cel mai probabil este că o asemenea percepție implică impredictibilitatea.

A distinge extraordinarul de imposibil, spre exemplu, este o trăsătură proprie intuiției, sau sentimentului ce intervine spontan la aflarea/perceperea unei situații, adeseori neprevăzute. Însă, rațiunea oarbă, certitudinea fără temei, care pretinde că știe tot, nu atinge adevărul profund al unor situații complicate în care interacționează enorm de mulți factori. Așa cum arătam anterior numai legile matematice sunt atât de suficient întemeiate, ele fiind rezultatul unei înlănțuiri logice implacabile. Modelul matematic permite neluarea în considerare a unor termeni ai problemei și găsirea unei soluții de predictibilitate.

Impredictibilitatea poate fi pur și simplu incapacitatea de a prevedea prin metodele pe care le avem la dispoziție. De cele mai multe ori cel mai bun răspuns pe care îl putem da la întrebarea „ce decizie de politică economică putem adopta?” este „depinde!” Depinde, este obligatoriu urmat de o lungă conversație despre ce depinde. Apoi, mult mai rar, suntem obligați să spunem și că nu putem ști. Acesta este cazul când se manifestă impredictibilitatea sistemelor dinamice neliniare, cum a fost descrisă în capitolul anterior. Între acestea se află și fenomenele testate de științele sociale, îndeosebi cele economice. Epistemologia hazardului în economie se analizează într-un capitol separat, însă fundamentele cunoașterii sunt aceleași, din acest punct de vedere, cu cele din fizică, chimie, biologie, ecologie sau științele mediului natural înconjurător.

O decizie autoproclamată „sigură” este cel mai probabil o creație fără viitor. Ea proclamă absurdul, anume că ne este indiferentă alternativa pe care nu o cunoaștem, fiindcă nu are rost să o căutăm. Însă, adevărul pe care credem că îl deținem, îl demonstrăm. Cel mai adesea noi avansăm idei, inclusiv privitor la depășirea incertitudinii. Însă ideile nu sunt gândirea. Ideile sunt lucrări spontane, intuitive, rezultate din confruntarea imediată a tiparelor (pattern-urilor) instalate în conștiința omului cu imperativul unei situații date. Tocmai prin aceasta ele au mare valoare practică.

Deși pare contraintuitiv, se poate spune că ideile sunt prin natura lor altceva decât gândire. Gândirea trebuie să fie lucidă, profund analitică. Ideile trebuie să fie îndrăznețe. Gândirea caută unitatea și se entuziasmează în unitate. Luciditatea te face să accepți cu seninătate evenimentul ce se produce fără niciun semn prealabil, de impredictibilitate, și să conviețuiești pașnic cu incertitudinea. Ideile aparțin nu unității, ci diversității: conflictului de perspective, paradigme, orientări, în deschiderea lumii și a unor orizonturi interpretative. Prin idei dovedești că nu te dai bătut.

Fragment din volumul “Neprevăzut și decizie”

Vezi și…Petre Roman: Predicția intuitivă e mai des eronată decât adevărată