Popeyes deschide un nou restaurant în România

Lanțul american de restaurante fast-food Popeyes continuă extinderea pe piața românească și anunță deschiderea primei unități din Cluj-Napoca, aceasta fiind parte dintr-un plan amplu de dezvoltare început anul trecut.

Noua locație va fi inaugurată oficial în luna iulie, în zona de food court a centrului comercial Sigma Center din Cluj. Această mișcare face parte din strategia Popeyes de a-și consolida prezența în marile orașe din România.

„Cluj-Napoca va găzdui cel de-al nouălea restaurant Popeyes din afara Bucureștiului, iar acest pas reflectă angajamentul nostru pentru extinderea brandului la nivel național în 2025. Suntem încrezători că și aici clienții vor aprecia gustul autentic al puiului în stil Louisiana, așa cum am văzut deja în alte orașe precum București, Pitești, Craiova, Buzău, Ploiești, Brașov, Constanța și Iași”, a declarat Jakub Aleksandrowicz, Director de Marketing pentru Europa Centrală și de Est.

Recent, Popeyes a inaugurat un nou restaurant în Mega Mall București, marcând astfel revenirea brandului în Capitală după o perioadă dedicată exclusiv extinderii în afara acesteia. Tot în această perioadă, compania a mai deschis o locație și în Iași.

Prezent pe piața locală din 2022, Popeyes a debutat în România printr-un parteneriat cu Sterling Cruise, primul restaurant fiind deschis în Băneasa Shopping City. Între timp, operațiunile au fost preluate de compania Rex Concepts. Până în 2033, planul vizează deschiderea a peste 80 de restaurante în întreaga țară.

La nivel global, Popeyes este unul dintre cele mai cunoscute branduri din domeniul fast-food, cu peste 4.800 de locații în întreaga lume. Începând cu 2025, compania intenționează să își diversifice prezența în România, adăugând și restaurante de tip Drive-Thru pe lângă cele din centrele comerciale.

Fondat în 1972, în New Orleans, Popeyes s-a remarcat prin rețetele sale inspirate din bucătăria creolă. În România, fostul partener, grupul Sterling Cruise, continuă să opereze în jur de 40 de restaurante, administrând branduri precum Taksim, Salad Box, Pep & Pepper, Boss Mini Burgers și Resto Aperto.

Sursa:  Profit.ro

Editor: Lucia Țanțuc


Comentariile sunt închise