FRoSTA: Abordare B2B şi HoReCa – oportunităţi, provocări şi viziune pentru 2025
Pe o piață românească aflată încă în proces de maturizare față de alte țări din Europa Centrală, FRoSTA își conturează pentru 2025 o strategie clară de consolidare și dezvoltare. Compania, unul dintre liderii europeni în segmentul de semipreparate congelate pe bază de pește, legume și ready meals, mizează tot mai mult pe extinderea colaborărilor în zona HoReCa și pe diversificarea canalelor de vânzare.
După un 2024 cu rezultate peste așteptări, FRoSTA a înregistrat o creștere de peste 60% cantitativ pe segmentul HoReCa față de anul anterior și o creștere valorică de aproximativ 50%. Aceste rezultate au fost susținute de extinderea portofoliului și de o politică de preț flexibilă, care a permis consolidarea relațiilor cu partenerii și accesul la noi clienți.
Pentru 2025, compania își propune să fie mai vizibilă și mai apropiată de nevoile partenerilor din industria ospitalității. FRoSTA și-a extins echipa de vânzări, având acum un reprezentant dedicat exclusiv dezvoltării canalului HoReCa. Strategia include o abordare directă, B2B, orientată către înțelegerea particularităților fiecărui client și oferirea de soluții concrete, care să aducă eficiență și constanță în calitate.
Portofoliul dedicat HoReCa acoperă o gamă largă – de la produse din pește, panetate sau nepanetate, la amestecuri de legume gata condimentate, garnituri profesionale, semipreparate internaționale și opțiuni vegane. Totodată, compania dezvoltă rețete personalizate pentru parteneri mari, inclusiv pentru lanțuri de tip QSR sau catering colectiv.
FRoSTA vede un potențial semnificativ în zonele insuficient exploatate, precum livrările rapide, cateringul educațional și social. Cu accent pe calitate, eficiență și sustenabilitate, compania își propune să devină un partener strategic de încredere pentru industria HoReCa din România.
Editor : Maria Ernest

Comentariile sunt închise