Intră în cont
Intră în cont
Regăsește parola.
O parolă va fi trimisă pe adresa ta de email.
În România, peste 3 milioane de tone de alimente ajung anual la gunoi, însă problema risipei alimentare nu poate fi rezolvată doar prin schimbarea obiceiurilor de consum ale populației. Specialiștii atrag atenția că este nevoie de un sistem alimentar construit pe principii de economie circulară, în care surplusul alimentar este recuperat și redirecționat către cei care au nevoie de el, înainte de a deveni deșeu.
Conceptul de sistem alimentar responsabil presupune trecerea de la modelul economic liniar, bazat pe producție-consum-eliminare, la unul circular, în care alimentele își păstrează valoarea cât timp pot fi consumate. În acest proces, colaborarea dintre companii, organizații non-guvernamentale și comunități joacă un rol esențial.
Băncile pentru Alimente, element-cheie în combaterea risipei
Un rol central în acest mecanism îl are Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR), împreună cu cele nouă Bănci Regionale pentru Alimente. Rețeaua facilitează transferul surplusului alimentar de la producători, procesatori, distribuitori și retaileri către organizațiile care sprijină persoane aflate în situații vulnerabile.
Prin acest model, produsele care nu mai au valoare comercială, dar sunt în continuare sigure pentru consum, sunt recuperate și distribuite către peste 850 de organizații partenere. Astfel, sunt reduse atât pierderile alimentare, cât și impactul asupra mediului generat de deșeuri.
Legislația susține donarea surplusului alimentar
Reducerea risipei alimentare este sprijinită și de cadrul legislativ. Legea nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, actualizată prin Legea nr. 49/2024, stabilește obligații pentru operatorii economici și încurajează măsurile de prevenire a risipei.
Printre instrumentele prevăzute se numără posibilitatea donării gratuite a surplusului alimentar către Băncile pentru Alimente, beneficiind de facilități fiscale precum deductibilitatea integrală a cheltuielilor și menținerea deductibilității TVA.
Solidaritate și eficiență economică
Potrivit lui Romuald Bulai, președintele Federației Băncilor pentru Alimente din România, reducerea risipei alimentare nu este doar o chestiune de protecție a mediului sau de eficiență economică, ci și un act de solidaritate socială.
Acesta subliniază că fiecare aliment recuperat și redirecționat către persoanele vulnerabile contribuie atât la reducerea deșeurilor, cât și la susținerea comunităților aflate în dificultate.
Apel către companiile din industria alimentară
Federația Băncilor pentru Alimente încurajează companiile din sectorul agroalimentar să se implice activ în recuperarea și donarea surplusului alimentar. Astfel de parteneriate contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă privind consumul responsabil și reducerea foametei, demonstrând că performanța economică poate merge mână în mână cu responsabilitatea socială.
De la înființarea rețelei, în 2016, și până la finalul anului 2025, Băncile pentru Alimente din România au recuperat peste 41.000 de tone de produse, transformate în peste 76 de milioane de porții de hrană pentru aproximativ 325.000 de persoane vulnerabile. Din total, peste 37.000 de tone reprezintă alimente salvate de la risipă.
Editor – Adrian Grecu
Sursa – ROALIMENT

Comentariile sunt închise