Marketingul digital, fiscalitatea și avantajul competitiv în Food & Retail
- E-Commerce agroalimentar și modelul Direct-to-Consumer (D2C): Digitalizarea permite producătorilor agricoli și procesatorilor să scurteze lanțul de distribuție tradițional, dezvoltând canale proprii de vânzare D2C. Prin intermediul magazinelor online dedicate sau al aplicațiilor mobile, producătorii locali pot stabili o relație directă cu consumatorul final.
- Comunicarea de brand și storytelling-ul imersiv: Rețelele sociale, conținutul video și platformele interactive oferă brandurilor din industria alimentară oportunitatea de a-și spune povestea într-un mod imersiv (tururi virtuale în ferme, parteneriate cu creatori de conținut culinar).
- Personalizarea experienței prin inteligență artificială și analize avansate de date:Recomandările de produse bazate pe algoritmi, ofertele personalizate transmise prin aplicațiile de mobil și programele de fidelizare dinamică reprezintă noua normă în retailul alimentar modern. Trecerea de la vizibilitatea ofertei prin optimizăre pentru motoare de căutare (SEO) la preocuparea pentru înțelegerea optimizărilor pentru platformele de inteligență artificială (GEO) redefinește modul în care organizația ajunge la consumator.
- O experiență de cumpărare fluidă, între online și offline: integrarea canalelor digitale și fizice, de la opțiunea Click & Collect până la scanarea codurilor QR de pe ambalaj, în magazin, pentru accesarea rețetelor sau a certificatelor de origine ale produselor.
- Poziționarea demersurilor de cunoaștere a evoluțiilor dinamice ale pieței la baza tuturor deciziilor: Înlocuirea intuiției empirice cu date validate privind comportamentul de cumpărare, tendințele piețelor de referință și cunoașterea evoluțiilor mediului de marketing, percepția asupra ofertei și valorii brandului sau a elasticității prețurilor.
- Trecerea de la vânzarea de produse la construcția de branduri autentice, ancorate în valoare constantă pentru consumator: Investiția consecventă în diferențiere pe baza nevoilor reale ale consumatorilor vizați, adaptarea comunicării, trasabilitate și sustenabilitate reală. Formularea de declarații de poziționare care să sintetizeze demersul organizațional.
- Accelerarea digitalizării multi-canal: Adoptarea tehnologiilor digitale nu doar ca instrumente de interacțiune și promovare, ci și ca suport al activităților de vânzare și distribuție, personalizare și management al relației cu clienții.
- Alinierea agilă la contextul economic și fiscal: Proactivitate în indentificarea și înțelegerea impactului diferiților factori din mediul extern asupra modului în care este respectată promisiunea față de consumator. Putem aminti impactul reglementărilor fiscale și necesitatea ajustării mixului de marketing pentru protejarea valorii oferite consumatorului.

Comentariile sunt închise