Previziunile Unilever privind trendurile gastronomice în 2023

Cu ajutorul raportului lor anual Future Trends Report, Unilever Food Solutions adună laolaltă informații din industria gastronomică de pretutindeni pentru a putea răspunde cât mai bine la cererile clienților.

Raportul pentru anul 2023 se bazează pe date asociate cu 77.000 de cuvinte cheie și opinii de la mai mult de 1600 de bucătari.

Cu ajutorul acestor date, Unilever declară că trendul gastronomic cel mai important pentru 2023 va fi îmbinarea mâncărurilor cu trăsături contrastante. Printre acestea, raportul enumeră combinațiile crocante cu cele fondante, platouri deodată dulci și acre, și chiar și combinația de mâncăruri fierbinți și reci.

De asemenea, Unilever se așteaptă la o creștere a interesului față de platouri tradiționale cu mici schimbări inovative, mai ales în rândul tinerilor consumatori.

Gurmanzii adoră să regăsească acele mâncăruri pe care le cunosc bine într-o formă nouă, care păstrează tradiția, dar o reinterpretează cu ajutorul combinațiilor inovative de ingrediente”, a declarat Giuseppe Buscicchio, un reprezentat al UFS Italia.

Un al treilea trend prevăzut în raport este preferința clienților pentru mâncăruri locale, care în mod tradițional erau culese, nu cultivate. Printre acestea se numără fructele de pădure, ciupercile și algele. Această predilecție se datorează în mare parte interesului crescut față de sustenabilitate și nutriție, un interes care se reflectă și într-un al patrulea trend descoperit de Unilever: cel de a transforma legumele în felul principal al unei mese. Produsele de origine vegetală cele mai căutate sunt cele asociate cu trendul de wellness, cum ar fi turmericul, kombucha, sau ridichile.

Pe lângă valoarea lor nutritivă, platourile vegetariene sunt o opțiune din ce în ce mai atractivă pentru un public care cheltuie din ce în ce mai precaut. Această tendință poate fi benefică și pentru patronii restaurantelor, reducând costurile de aprovizionare necesare pentru buna funcționare a afacerii lor.

Sursă: FoodBusinessNews

Editor Emanuel-Cristian Lipciuc


Comentariile sunt închise