Lucrările agricole de însămânțare sunt aproape de final
Lucrările agricole de însămânțare din județul Tulcea se apropie de final. Conform specialiștilor, starea de vegetație a plantelor este foarte bună, chiar și pe terenurile afectate de secetă.
Operatorii economici reclamă, însă, cheltuielile mari pe care le-au făcut din cauza deficitului de apă din sol.
Toate lucrările agricole din această toamnă au fost mai costisitoare decât cele din anii trecuţi, din cauza lipsei apei din sol.
Corina Toma, inginer agronom: „Cheltuielile au fost mai mari, deoarece utilajul, neavând terenul cu un pic de precipitaţii, a dat în greu, iar consumul de motorină a fost mult mai mare. Plus că, un disc, odată ce a dat de uscat, se mai rupe, iar costurile au fost diferite. A trebuit să ridicăm cantitatea de sămânţă, alte costuri.”
Precipitaţiile din ultimele zile i-au încurajat pe fermieri să continue lucrările de toamnă, iar Maria Mahu, şefa Direcţiei Agricole, spune că dezvoltarea culturilor este bună.
Continuarea articolului pe Antenasatelor.ro
Editat de Ana Daniela Eftimie
Vezi și…Cooperativa Someș Arieș – un milion de lei din producția de brânzeturi

Comentariile sunt închise