Ministrul Oros: fonduri doar pentru fermierii adevărați

Este esențială îndepărtarea vânătorilor de subvenții, pentru a lăsa loc adevăraților fermieri, a postat ministrul agriculturii, Adrian Oros, pe pagina sa de Facebook, referindu-se la câteva dintre țintele pe care se va concentra în acest an conducerea Ministerului Agriculturii.

Am prezidat astăzi ședința de Colegiu a MADR, alături de secretarii de stat Gheorghe Ștefan, Aurel Simion și de secretarul general al MADR, Ionuț Nica.

În cadrul ședinței, am subliniat că în următorii ani, împreună cu echipa MADR, voi pune accent pe realizarea țintelor din Programul de Guvernare, astfel încât să fie atinse obiectivele care sunt identificate și în Programul Național Strategic 2021-2027.

Între acestea, am amintit: consolidarea mediului asociativ, corectarea deficitului balanței comerciale cu produse agroalimentare, reducerea gradului de meteodependență a agriculturii prin realizarea de investiții în irigații, reducerea gradului de depopulare al zonelor rurale.

De asemenea, am punctat că este esențială îndepărtarea vânătorilor de subvenții, pentru a lăsa loc adevăraților fermieri, dar m-am referit și la importanța creșterii forței de muncă calificată în agricultura din România, dezvoltarea învățământului dual agricol și a cercetării, precum și la promovarea mai intensivă a produselor locale și tradiționale românești.

Adrian Oros, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat astăzi, 5 ianuarie 2021.

Sursă articol AgroInfo.ro


Vezi și…Start AGRO IMM INVEST!

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim