Sergiana: Punem accent pe comerţul modern, în 2021

Producătorul de preparate din carne Sergiana din Brașov anunță planuri importante pentru 2021 în ceea ce privește dezvoltarea rețelei proprii de retail atât pe segmentul comerțului tradițional, cât și pe cel de retail. Nu în ultimul rând, se are în vedere și consolidarea prezenţei în comerţul electronic, după după inaugurarea Prăvăliei Online, în noiembrie 2020.

Prima direcție, cea a comerţului tradiţional, se referă strict la Braşov. Sergiana operează 17 unităţi comerciale, ceea ce reprezintă aproape 30% din întreaga rețea de retail. Dacă până acum 2 ani, dezvoltarea reţelei locale se făcea vizând cu preponderenţă în cartiere – asimilate ca aglomerări urbane – sau pieţe agroalimentare, politica actuală de extindere se sincronizează cu dezvoltarea zonei metropolitane a Braşovului.

Sergiana

Ținta pentru 2021 este inaugurarea unui market mixt, cu profil alimentar şi de uz gozpodăresc cu autoservire şi cu servire asistată”, au declarat pentru FoodBiz reprezentanții Sergiana.

 În același timp, se pune accent pe comerţul modern, fiind vorba tot de două sectoare distincte. În cadrul parteneriatului cu reţeaua Kaufland, de mai bine de un an, Sergiana derulează un proiect amplu de reformulare a standurilor sale din lanţul de hipermarketuri.

În ciuda dificultăţilor cu care s-a confruntat mediul economic în 2020, Sergiana a reuşit să respecte programul proiectat şi să remodeleze cinci astfel de locaţii. În 2021, derularea programului vizează alte șase. Este vorba de implementare a două formate noi de layout, cel mai curajos dintre ele integrând şi un punct gastro în stand-ul pentru preparate din carne”, au precizat reprezentanții Sergiana.

 Ultima direcţie de acţiune legată de dezvoltarea reţelei de retail, este consolidarea prezenţei în comerţul electronic. Practic, după inaugurarea, la 23 noiembrie, a Prăvăliei Online, în 2021 obiectivele sunt creşterea portofoliului de produse şi dezvoltarea infrastructurii pentru a mări performanţele serviciilor de ambalare şi livrare.

Dezvoltarea reţelei de retail, în etapa imediat următoare, în mare măsură este sinonimă cu un proces de consolidare a stadiului actual, în timp ce excepţiile sunt date de valorificarea oricărei oportunităţi identificată şi considerată validă, concluzionează reprezentanții companiei din Brașov.

Producătorul de preparate din carne Sergiana din Brașov, fondat de Tudor Neculoiu, este unul din cei mai importanți jucători pe acest segment din România. Grupul Sergiana își desfășoară activitatea în mai multe sectoare de activitate, pornind de la cultura cerealelor, creșterea de animale (porci, vaca de carne), fabrică de furaje, abatorizare, procesare, la care se adaugă restaurantele și magazinele proprii.


Vezi și…Mecanica Ceahlău – alegerea optimă a fermierilor

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim