Creșterea costurilor de transport afectează retailerii

Costurile în creştere puternică legate de transportul de bunuri din Asia provoacă o criză de bunuri de larg consum în Europa pentru importatorii unei game largi de produse, de la articole pentru locuinţe, biciclete până la jucării şi fructe uscate.

Deficitul de containere goale din China a dus la o creştere de patru ori a preţurilor pe rutele maritime de transport către Europa în decurs de opt săptămâni, costurile atingând maxime record.

Drept rezultat, re­tailerii şi producătorii au început să se confrunte cu deficite de bunuri finite, dar şi de componente, scrie Financial Times. Youri Mercier, secretar ge­neral adjunct al Fede­raţiei Indus­triei Euro­pene a Arti­colelor Spor­tive, spune că întâr­zierile de câteva săp­tă­mâni au un „impact uriaş“ asupra business-urilor.

Peter Sand, analist la aso­ciaţia internaţională de transport maritim Bimco, arată că creşterea preţu­rilor „afectează pre­do­mi­nant importatorii şi retai­lerii mici“.

În cadrul unui sondaj realizat în rândul a 900 de com­panii mici şi mijlocii de Freightos, 77% dintre acestea au raportat difi­cultăţi legate de lanţul de aprovizionare pe ultimele şase luni.

Dificultăţile au impact şi asupra producţiei din zona euro, potrivit unei rate în creştere de producători incluşi într-un sondaj realizat recent de IHS Markit.

Continuarea articolului pe ZF.ro

Editat de Cristian Florin Popescu


Vezi și…Petre Roman: Predicția intuitivă e mai des eronată decât adevărată

Comentariile sunt închise