Cel mai mare producător de carne din Europa, de vânzare

Miliardarul Clemens Toennies sau “regele cârnaţilor”, cum i se mai spune,  analizează o posibilă vânzare a celui mai mare procesator de carne din Germania, la aproape un an după ce compania sa a fost implicată într-un scandal de amploare din cauza unui focar de coronavirus la unul dintre abatoarele sale, transmite Bloomberg.

În luna iunie 2020, peste 1.500 de lucrători ai abatorului companiei Toennies din districtul Guetersloh au fost infectaţi cu noul coronavirus, mulţi dintre ei fiind români.

Descoperirea focarului a declanşat o dezbatere cu privire la standardele din industria alimentară de carne din Germania, precum şi cu privire la dependenţa de mâna de lucru a muncitorilor emigranţi, în special din România. Opinia publică l-a criticat pe Clemens Toennies pentru faptul că utilizează muncitori prost plătiţi din Europa de Est care erau angajaţi de subcontractori, iar mediul în care muncitorii lucrau nu a împiedicat răspândirea coronavirusului.

Toennies Holding ApS & Co.  are o istorie de 50 de ani. Afacerea ar putea fi evaluată la patru miliarde de euro, iar compania ar putea demara discuţiile cu potenţialii ofertanţi în următoarele săptămâni, potrivit unor surse din piață.

În prima fază, Toennies intenţionează să sondeze interesul în rândul principalilor rivali din industria de procesare de carne, precum Tyson Foods Inc. (SUA), JBS SA (Brazilia) şi WH Group Ltd., compania chineză care în 2013 a cumpărat Smithfield Foods Inc.
Toennies Holding deţine 28 de fabrici, inclusiv în Danemarca, Polonia şi Franţa, exportă carne în 82 de ţări şi a înregistrat o cifră de afaceri de 7,3 miliarde de euro în 2019, potrivit Agerpres.

Miliardarul Clemens Toennies are afaceri și în România, unde deține câteva mii de hectare de teren agricol.

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim