Ce planuri are Lăptăria cu Caimac pentru acest an

Lăptăria cu Caimac, brand de lactate deținut de Agroserv Măriuţa, vrea să mărească numărul de produse care ajung pe raft, fiind planificată o investiție importantă în acest an pentru intrarea pe noi segmente – unt și brâznă. Odată cu majorarea producției, cresc și vânzările.

„Pentru noi, vânzările merg bine, nu ne putem plânge. Suntem în continuare pe creștere, primul trimestru  2021 versus primul trimestru din 2020 a adus un avans undeva la 63%. Am majorat producția, am mărit numărul de produse, înainte aveam 6-7, acum ne apropiem de 10 și mai avem în plan încă 5-6 produse”, a declarat pentru FoodBiz Adrian Cocan, general manager al Lăptăriei cu Caimac.

Compania are planificată pentru partea a doua a acestui an lansarea a două noi produse – unt și brânză, urmând să înceapă în scurt timp și construirea unui spațiu de producție dedicat (o construcție modulară).

Lăptăria cu Caimac deține singura fabrică de producție open space din România. Suprafața de producție este de 630 mp, iar în urma investiției aceasta se va mări cu încă 240 mp, la care se vor adăuga 350 mp de depozit și 150 mp spații de maturare.

Top vânzări la Lăptăria cu Caimac

Laptele și iaurtul sunt cele mai vândute produse, la acest moment. Foarte bine a fost primit de piață și laptele cu cacao, care se bucură de un succes deosebit. La mărirea vânzărilor a contribuit nu doar numărul tot mai mare de produse, ci și mărirea distribuției numerice.

„A mai scăzut un pic creșterea la articolelele care erau destinate biroului – sana, lapte bătut, creștem în continuare cu ele, dar nu mai este la fel de repede și cumva sezonier. Ciocolata cu lapte s-a dovedit de un foarte mare succes, a ajuns al patrulea cel mai bine vândut produs într-un timp foarte scurt și pe măsură ce s-a încălzit vremea începe să se vândă din ce în mai bine. Este suprinzător, pentru că este un produs unic și destul de costisitor”, a mai spus Cocan.

Listarea pe bursă

Unul din obiectivele importante pentru acest an este și listarea cu acțiuni la bursă, proces preconizat să aibă loc până la sfârșitul lunii mai, după cum spune Adrian Cocan.

’’Suntem multumiți de ce s-a întâmplat până acum, până la sfârșitul lunii mai ne vom lista la bursă cu acțiuni, este vorba de un pachet destul de mare de acțiuni, undeva la 24% și țintim să atragem în jur de 5 mil. euro’’¸ a precizat Cocan.

Sumele vor fi folosite pentru realizarea proiectului care vizează înființarea unui sistem de recuperare și de refolosire a sticlei. După cum se știe, Lăptăria cu Caimac este singurul producător care folosește ambalaje din sticlă. Mai precis, este vorba de sticlă termică, iar foarte important, acestea pot fi refolosite foarte ușor.

Brandul Lăptăria cu Caimac aparține companiei Agroserv Măriuţa, fondată de Nicușor Șerban în 1994, care exploatează aproximativ 3.000 ha de teren agricol și deține o fermă cu 850 de vaci de lapte, cu o producție de 35 tone pe zi. Fabrica are în prezent o capacitate de procesare de circa 72 de tone de lapte pe zi. În prezent, unitatea procesează undeva la 65% din producția de lapte realizată în fermă, urmând ca în timp să se ajungă la un procent de 100%.

Investiția în fabrica de lapte a început în 2014, iar primele produse pe piață au fost livrate în 2019 în rețelele de supermarketuri.

Toate produsele sunt 100% integrale, românești și naturale. Oferta include printre altele laptele de la vacă, iaurtul natural, ciocolată-n lapte, cașul zvântat, sana, laptele bătut, smântâna dolofană și miez de brânză.


Citește și – Cașcaval la preț de icre negre. Laptele de măgăriță


 

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim