Întâlnire internațională majoră pentru fermierii români, 15-16 nov București

Întâlnire de importanța internațională uriașă pentru fermierii români la București pe 15-16 noiembrie. Ministrul Adrian Oros – Sunt foarte bucuros!

Pe 15 -16 noiembrie anul acesta la București, Alianța pentru Agricultură și Cooperare (APPR, Pro Agro, UNCSV, LAPAR) – cea mai mare și coerentă structură de parteneriat a celor peste 800 000 de fermieri din Romania – este gazda Președinților și Vicepreședinților Europeni ai COPA și COGECA într-o conferință de excepție.

Participă reprezentanți de vârf din agribusinessul românesc și internațional, în cadrul BucharestFoodSummit.ro ediția a 4 a, cel mai important eveniment dedicat Foodbiz din Europa de SE.

Copa Cogeca reprezintă cea mai puternica vocea unită a agricultorilor și a cooperativelor agricole din Uniunea Europeana.

Copa – fermieri europeni – unește 57 organizații agricole europene.

Cogeca – cooperative agricole europene – unește 31 organizații ale cooperativelor agricole din Europa.

Cele două organizații reprezintă peste 28 milioane de fermieri și familiile lor și peste 38 000 de cooperative.

Într-o declaratie exclusivă Ministrul Adrian Oros își declară entuziasmul pentru Conferința de la Bucuresti:

”În legătură cu reuniunea Copa Cogeca la București, mă bucur foarte mult că se întâmplă acest lucru. Pentru că în urmă cu doi ani, când am venit la minister, am aflat că mediul asociativ din România nu este reprezentat la Bruxelles.

Anul trecut și anul acesta i-am ajutat să plătească cotizația la Copa Cogeca, în așa fel încât în această perioadă importantă, când se negociază toate condițiile noi ale Politici Agricole Comune, la masa discuțiilor de la Bruxelles să fie și cei ce reprezintă asociațiile fermierilor din România. Și acest lucru se întâmplă.

Iar dacă anul acesta vom avea întâlnirea cu Copa Cogeca la București nu pot decât să mă bucur”.

Mai multe detalii despre eveniment – Bucharest Food Summit 2021

Editor – Bogdan Popovici

Editor video – Alexandra Băncilă


Citește și – Fermierii români au devenit membri la COPA-COGECA

 


 

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim