Carne artificială pentru burgeri, obținută în laborator
Cel mai mare procesator de carne din lume, grupul brazilian JBS SA, vrea ca în următori 3 ani să comercializeze primii hamburgeri care vor fi creați din carne cultivată în laborator.
Recent, din ce în ce mai multe companii cercetează intens producția de carne artificială. Scopul acesteia fiind de a produce proteine animale pentru a hrăni populația fără a fi nevoie de sacrificarea animalelor.
JBS SA doresc să achiziționeze pachetul majoritar al unui start-up spaniol Biotech Foods. Acest start-up a fost fondat în urmă cu 4 ani și se numără printre liderii mondiali în producția biotehnologică de carne.
Până în prezent, compania Biotech Foods a creat proiecte în San Sebastián, Spania. JBS SA au anunțat că urmează să facă o investiție echivalentă a 36 de milioane de euro în construcția unei noi fabrici în San Sebastián.
Carnea cultivată în laborator (carne artificială) urmează să fie procesată în hamburgeri, carne tocată și cârnați iar cu ajutorul tehnologiei va urma și producția de proteina de vită, pasăre, porc și pește.
Grupul JBS SA dorește să și investească în propriile laboratoare urmând crearea unui centru de cercetare pentru proteine din culturi de laborator. Începând cu anul 2022, 25 de oamenii de știință urmează să cerceteze metode de producere a cărnii din culturi celulare. Principalul scop este de a dezvolta această industrie la scară largă pentru a scădea costurile de producție pentru carnea de cultura în laborator.
Anul acesta, JBS SA a preluat compania olandeză Vivera care produce produse de origine vegetală care înlocuiesc carnea. De asemenea au cumpărat și compania Huon, al doilea cel mai mare crescător de somon din Australia.
Editor Alexandra Băncilă
Sursă: Agrointel
Citește și – După carne și brânză produse în laborator, urmează cafeaua sintetică

Comentariile sunt închise