Chesnoiu: Stocurile de alimente şi cereale necesare consumului intern sunt asigurate

Stocurile de produse agroalimentare şi de cereale necesare consumului intern sunt asigurate în momentul de faţă şi nu există probleme din punct de vedere al aprovizionării magazinelor cu alimente, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

“Din punct de vedere al asigurării alimentelor în magazinele din România nu există perturbări majore. Noi chiar facem analize zilnice cu privire la stocurile de alimente, la stocurile de produse agroalimentare, la stocurile de cereale şi nu apar perturbări majore. Evident suntem întotdeauna atenţi, pentru că dacă se ivesc anumite zone de risc noi avem soluţiile necesare, astfel încât să intervenim şi să nu apară disfuncţionalităţi în aprovizionarea cu alimente.

De aceea am şi transmis un mesaj clar tuturor românilor: să nu îşi facă griji din punct de vedere al aprovizionării magazinelor cu alimente, pentru că nu există perturbări pe piaţă. În momentul în care discutăm nu există niciun pericol”, a precizat Adrian Chesnoiu, la un eveniment desfăşurat la Palatul Parlamentului.

În contextul războiului din Ucraina, oficialul MADR spune că nu crede că se va ajunge la raționalizarea produselor de bază, pentru că “nu există în momentul de faţă nicio o mobilizare la nivel national”.

“Noi suntem pregătiţi să acţionăm cu soluţii pentru orice situaţie de criză, dar raţionalizarea nu este un element care să fie în scenariile imediate“. “Din punctul meu de vedere este ultima soluţie la care cineva să apeleze, pentru că nu există în momentul de faţă nicio o mobilizare la nivel naţional şi sperăm că nici nu va fi cazul, iar măsurile întotdeauna se dispun gradual. Avem stocuri de alimente, avem asigurate stocurile pentru populaţie şi nu cred, sincer, la cum văd că se derulează lucrurile, nu cred că se va ajunge la o astfel de decizie”, a transmis el.

În opinia sa, România nu prezintă niciun risc să rămână fără stocurile necesare de grâu pentru consumul intern, chiar dacă în prezent se tranzacţionează cantităţi semnificative pe burse, iar preţurile la cereale au explodat.

“În niciun caz nu rămânem fără stocuri de grâu. În ceea ce priveşte preţurile, vă pot spune că bursele de cereale sunt organisme vii, la fel ca şi celelalte burse şi reacţionează la şocuri, iar şocurile acestea dau fluctuaţii în preţul produselor. Ceea ce trebuie să înţelegem cu toţii este că în general peste nivelul de consum anual al României există un surplus, de obicei acela se tranzacţionează la burse, nici într-un caz cantităţile de cereale necesare României pentru consum intern. Noi facem analize zilnice, suntem permanent în contact cu traderii, cu procesatorii, cu cei din industria de panificaţie şi nu ajung să se tranzacţioneze pe bursă cantităţile de grâu care îi sunt necesare populaţiei României. Suntem asiguraţi până la noua recoltă“, a subliniat ministrul Agriculturii.


Citește și – Rata inflației a ajuns la 8.35%. Ce alimente s-au scumpit


 

Comentariile sunt închise