Restricţii la exportul ucrainean de cereale şi seminţe spre România

Livrările ucrainene pentru anumite produse agricole prin punctele de trecere a frontierei spre Polonia şi România au fost restricționate temporar de către Ukrainian Railways, compania naţională de căi ferate din Ucraina, a anunţat compania de consultanţă agricolă APK-Inform, informează Reuters.

APK-Inform nu a oferit o explicaţie pentru aceste restricţii.

Ucraina, un mare producător agricol mondial, obişnuia să îşi exporte produsele prin porturile de la Marea Azov şi Marea Neagră însă după invazia rusească a fost obligată să îşi exporte produsele pe calea ferată via graniţa de vest.

Potrivit APK-Informîn perioada 16-18 aprilie, au fost introduse restricţii cu privire la transportul de bunuri spre Polonia prin punctul de trecere a frontierei Yahodyn. De asemenea, există restricţii pentru transportul de cereale, oleaginoase şi alte produse alimentare prin punctul de trecere a frontierei Izov spre oraşele poloneze Hrubeszew şi Slawkov.

De asemenea, începând din 16 aprilie şi până la noi înştiinţări, există restricţii cu privire la exportul de cereale şi seminţe spre România prin punctele de trecere a frontierei de la Diakovo şi Vadul-Siret.

Ministrul ucrainean al Agriculturii, Mykola Solskyi, a declarat recent că obiectivul principal este găsirea unor căi alternative pentru exportul de cereale, în contextul în care Ucraina are milioane de tone de produse agricole gata să fie exportate.

Solskyi a precizat că aproximativ 1,25 milioane de tone de cereale şi oleagionase se află în continuare la bordul unor nave blocate în porturile ucrainene din cauza invaziei ruseşti iar o parte din această încărcătură ar putea să se deterioreze în viitorul apropiat.

În martie, exporturile de cereale şi oleaginoase ale Ucrainei au scăzut până la 200.000 de tone, în condiţiile în care înainte de război Ucraina exporta până la şase milioane de tone de cereale şi oleaginoase într-o singură lună.


 

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim