Cele două mari noutăți pe care le aduce PNS 2023-2027
În agricultura românească accentul se va pune, în următorii ani, pe rezultate şi performanţă prin intermediul Planului Naţional Strategic 2023 – 2027, aprobat de CE în decembrie 2022, susține ministrul Agriculturii, Petre Daea.
O altă mare noutate constituie și gradul de flexibilitate mai mare în stabilirea regulilor de eligibilitate.
“Ce este nou, sunt cele două mari principii, se mută atenţia de la conformitate la performanţă, nu-i uşor acest lucru, iar al doilea, un grad ridicat de flexibilitate a regulilor de eligibilitate, putem să facem mişcări între piloni, dar asta n-o putem facem în fiecare zi, în fiecare lună, o putem face anual”, a declarat Petre Daea, miercuri, la Slatina.
Fermierii români şi agricultura românească beneficiază prin intermediul Planului Naţional Strategic 2023 – 2027 de susţinere în valoare de 15,8 miliarde de euro. Practic, 75% dintre banii care se distribuie fermierilor vin de la Uniunea Europeană.
PNS 2023-2027 conţine peste 100 de forme de sprijin care vin în sprijinul fermierilor români.
MADR va organiza Conferinţe naţionale şi regionale, în perioada următoare, în cadrul acţiunii “Caravana Cunoaşterii”, astfel încât fermierilor din ţară să le fie aduse la cunoştinţă informaţiile cuprinse în PNS şi sumele pe care le au la dispoziţie pentru a le investi în agricultură şi dezvoltare rurală.

Comentariile sunt închise