Lidl reduce produsele de origine animală din magazine

La Lidl vor începe modificări ale sortimentului în condițiile în care se dorește ca resursele pământului să fie suficiente pentru 10 miliarde de oameni. Astfel, se reduce cantitatea de produse de origine animală, înlocuindu-se cu cele bazate de proteină vegetală.

Potrivit Cristoph Graf, un oficial al companiei, acest pas este “fără alternativă” în contextul în care “nu există o a doua planetă”. De asemenea, acesta a mai declarat că se vor planifica săptămâni tematice speciale pentru comunica noua strategie consumatorilor.

Reducerea numărului de produse din carne poate fi un avantaj competitiv, potrivit lui Graf:

“Cred că generația tânără va fi fericită dacă ne ocupăm de acest subiect”. Deși nu ne putem aștepta imediat la un salt al vânzărilor, clienții ar putea, totuși, să perceapă gama schimbată ca pe o “caracteristică diferențiatoare”.

 

Sursa: Germany Detail Zero

Editor: Roxana Neacșa

 


 

Comentariile sunt închise