BASF închide fabrici în Germania, dar investește în China

BASF, cea mai mare companie chimică din lume, a decis să închidă două unități de producție din Germania din motive economice, decizie care va afecta circa 300 de angajați.

Concret este vorba de două fabrici specializate în producția de erbicide, la care gigantul german renunță din cauza prețurilor crescute la energie, dar și sub  presiunea costurilor.

De altfel, recent, BASF a și anunțat că reduce producția în Germania și intenționează să investească în China nu mai puțin de 10 miliarde de dolari într-o mare fabrică situate în sudul țării, în condițiile în care Germania a fost singura țară în care nu a fost raportat profit.

Astfel, din motive economice, BASF intenționează să oprească producția de ingredient activ glufosinat de amoniu (GA) la fabricile Knapsack și Frankfurt în 2025, urmând ca acestea să fie apoi închise.

Glufosinatul de amoniu rămâne o componentă cheie a portofoliului global de erbicide BASF, arată Agrarheute. S-a recurs la această măsură, din cauza concurenței tot mai mari a producătorilor de medicamente generice, a tehnologiilor alternative, dar și pe fondul costurilor ridicate ale energiei și materiilor prime.

Compania va pune accent tot mai mult pe dezvoltarea de soluții GA de ultimă generație care obțin același effect cu rate de aplicare semnificativ mai mici. Ingredientul activ glufosinat de amoniu este unul dintre cele mai frecvent utilizate erbicide cu spectru larg, acesta fiind folosit de agricultori din întreaga lume.

Senior Editor – Viorela Pitulice


 

Comentariile sunt închise