România va putea să exporte carcase de animale, miere și lactate în Maroc

România va putea să exporte carcase de ovine, bovine și caprine, precum și miere, lapte și produse lactate în Maroc, anunță Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), odată cu parafarea certificatelor sanitare veterinare necesare pentru demararea livrărilor.
Anunțul a venit în urma vizitei unei delegații a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), condusă de președintele dr. Alexandru Bociu, în Regatul Maroc.
„Această realizare este rodul negocierilor purtate de specialiștii ANSVSA încă din anul 2017 și reprezintă un important progres în cadrul relațiilor comerciale dintre România și Regatul Maroc. Un alt obiectiv important atins a fost reluarea exportului de ovine în Regatul Maroc. Eforturile susținute ale ANSVSA, împreună cu sprijinul partenerilor guvernamentali, subliniază angajamentul României de a proteja sănătatea animalelor și de a promova comerțul internațional, susținând totodată dezvoltarea și competitivitatea sectorului agricol românesc pe piața globală”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.
Delegația a fost organizată în cadrul unui parteneriat public-privat, reflectând colaborarea strânsă între autorități și sectorul privat. Crescătorii de ovine români au avut ocazia să se întâlnească cu oameni de afaceri marocani, contribuind astfel la întărirea relațiilor economice și comerciale și la creșterea exporturilor de animale vii.
Senior Editor – Viorela Pitulice

Comentariile sunt închise