Adrian Chesnoiu: Fonduri pentru ferme mici și tineri fermieri din septembrie

Două măsuri mult așteptate de fermieri vor fi lansate în septembrie, a anunțat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR. Acesta a declarat miercuri, 23 aprilie, că lansarea sesiunilor de proiecte pentru fermele mici ar putea avea loc în luna septembrie. Este vorba despre intervențiile DR 14 și DR 12, destinate sprijinirii fermelor de mici dimensiuni și consolidării exploatațiilor tinerilor fermieri. Oficialul a oferit și detalii legate de noile elemente prevăzute în aceste scheme.

Șeful AFIR, Adrian Chesnoiu, a anunțat în premieră în cadrul emisiunii Agrostrategia de la TVR 1, o coproducție realizată împreună cu Agrointeligența-AGROINTEL.RO, că lansarea sesiunilor pentru intervențiile DR 14 și DR 12 este programată pentru această toamnă. Acestea vizează sprijin financiar pentru fermele mici și consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri.

”Cele două scheme așteptate, DR 14 și DR 12  sunt extrem de așteptate. Avem alocarea definită și anul acesta în toamna se lansează, am stabilit cu domnul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, și probabil în septembrie, cam pe acolo vom avea sesiune. Am dat și un comunicat de presă, pentru că în perioada aceasta mulți dintre fermieri își depun declarațiile unice la APIA și chiar au fost multe întrebări, pentru că exista situația românească, ai terenul cu cadastru într-un loc, dar tu ai făcut comasare și lucrezi din altă parte. Noi ne vom raporta strict la declarație APIA. Fermierii trebuie să știe asta, pentru că dacă tot s-a reușit comasarea aceasta de teren, nu ne apucăm acum să divizăm suprafețele deja comasate.  Ce e înregistrat și localizarea de la APIA asupra acelei zone ne vom raporta și noi”, a spus Florin Barbu pentru Agrostrategia.

Cronologia finanțărilor europene pentru fermieri

Adrian Chesnoiu a menționat și alte două submăsuri ce urmează să fie lansate de AFIR în luna iunie, în cursul acestui an. ”Fermierii trebuie să știe. În iunie se lansează DR 23 – Investitii pentru procesarea si marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare si produse transformate, altele decat cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de Functionare a Uniunii Europene, din cadrul Planului Strategic 2023-2027 și DR 16 – Investiții în sectorul legume și/sau cartofi. Mai departe, în septembrie DR 14 și DR 12”, a mai spus șeful AFIR.

Editor: Jessica Aron

Sursa: agrointel.ro


 

Comentariile sunt închise