Agenția pentru Calitatea și Marketingul Produselor Alimentare, foarte aproape de desființare

Agenția pentru Calitatea și Marketingul Produselor Alimentare, înființată în 2019, dar neoperaționalizată până în prezent, este pe cale să fie desființată, senatorii aprobând prin vot în plen acest lucru. Proiectul a fost trimis mai departe către deputați, de care depinde acum ce se va lege de agenție.

Potrivit unui proiect de lege inițiat de PSD, în 2019, Agenția se află în subordinea Ministerului Agriculturii, obiectivul ei fiind promovarea și implementarea unei strategii naționale pentru produsele agroalimentare de calitate, arată Profit.ro.

Autorii proiectului de desființare consideră că existența unei astfel de agenții nu va avea un impact pozitiv asupra producătorilor, procesatorilor și consumatorilor din România, în condițiile în care există deja mecanisme și proiecte care sprijină promovarea produselor românești.

produseEste vorba de platforme digitale precum “Made in Romania” sau târgurile tradiționale organizate în colaborare cu primăriile și consiliile județene, dar și de programe europene accesibile prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care oferă sprijin financiar și consultanță pentru promovarea și extinderea afacerilor românești.

De asemenea, trebuie menționate proiecte de marketing local sprijinite de autoritățile locale, precum cele din Cluj-Napoca și Sibiu.

Producătorii români au nevoie de un sprijin real, nu de birocrație suplimentară, mai arată inițiatorii proiectului, care subliniază că atribuțiîle noii agenții sunt deja acoperite.

”Faptul că Guvemul a prorogat de mai multe ori implementarea acestei legi dovedește că nu există un consens privind utilitatea acesteia. Lipsa de rezultate concrete anticipate și costurile administrative ridicate sunt principalele motive pentru aceste amânări repetate”, arată inițiatorii.

Senior editor: Viorela Pitulice


 

Comentariile sunt închise