Erbașu și Dimex concurează pentru tronsonul Canalului Siret – Bărăgan
Două asocieri conduse de companiile românești Erbașu și Dimex au depus oferte pentru construirea unui tronson de 23 de kilometri din Canalul de Irigații Siret – Bărăgan, într-un contract în valoare de aproximativ un miliard de lei.
Ministrul Agriculturii a anunțat recent că lucrările la acest proiect major, inițiat în perioada Ceaușescu, vor demara în aproximativ două luni. Contractul vizează proiectarea și execuția lucrărilor pentru Etapa 1, Lot 1, acoperind segmentul de la km 0 până la km 23, situat pe teritoriul județului Vrancea. În cadrul lucrărilor, ANIF va construi trei noduri hidrotehnice — Zăbrăuți, Șușița și Putna — și 14 subtraversări ale râurilor.
Durata contractului este de 31 de luni, incluzând atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor, iar finanțarea provine integral de la bugetul de stat.
Lotul 1 din Etapa 1 reprezintă doar o parte a proiectului amplu, care prevede construirea unui canal cu o lungime totală de aproape 200 de kilometri. Proiectul este structurat astfel:
- Etapa I: canalul în zona acumulării Călimănești – Râmna, cu o lungime de 51,5 km;
- Etapa a II-a: canalul în zona Râmna – acumulare Dridu, pe o distanță de 139,5 km.
Canalul Siret – Bărăgan este un proiect început în 1986, în ultimii ani ai regimului comunist, care urmărea să transporte apa din râul Siret către câmpurile Bărăganului, pe tronsonul dintre Barajul Călimănești și Lacul Dridu. Canalul urma să măsoare 198 de kilometri, să aibă o lățime la bază de 20 metri și o adâncime de 7 metri. Construcția acestuia ar fi adus numeroase beneficii economice, asigurând irigații eficiente în Bărăgan, reducând riscul de inundații în lunca Siretului și oferind o rută pentru transport naval de mărfuri. De asemenea, agricultorii ar fi redus costurile cu energia necesară pentru aducerea apei din Dunăre.
Sursa: Economedia
Editor: Lucia Țanțuc
Comentariile sunt închise