Deficit comercial în creștere: Importurile explodează, exporturile încetinesc

Datele recente publicate de Institutul Național de Statistică pentru perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2025 indică o evoluție dezechilibrată a comerțului exterior românesc.

Importurile au crescut exponențial, înregistrând o creștere de 6% față de anul precedent, în timp ce exporturile au înregistrat o majorare marginală de doar 0,5%, ajungând la 31,45 miliarde de euro. Această disparitate a determinat un deficit comercial de 11,6 miliarde de euro, cu 24,5% mai mare față de perioada similară din 2024.

Consumatorii români, sprijiniți de o creditare intensificată și de creșteri salariale, au generat o cerere puternică, însă această expansiune a fost în mare parte satisfăcută pe bază de importuri. În acest context, aprecierea reală a leului față de euro – de aproximativ 5% anual în anii 2023 și 2024 – a redus costurile unor produse importate, afectând în același timp competitivitatea exporturilor, în special în sectoarele cu productivitate scăzută și marje de profit mici.

Semnele de slăbiciune economică sunt și mai evidente în sectorul manufacturier. Comparația dintre luna aprilie 2025 și aceea din 2024 arată o scădere de 5,2% a exporturilor, contracarată de o creștere modestă de 0,4% a importurilor, evidențiind probleme structurale majore în industria românească.

Sursa: Cursdeguvernare.ro

Editor: Rares Stan


 

Comentariile sunt închise