Trufele românești, tot mai căutate la export: prețul, peste 4.000 de euro pe kilogram
Anul acesta, pădurile din România au oferit o recoltă de trufe mai bogată decât de obicei, datorită condițiilor meteo favorabile și reducerii numărului de mistreți, afectați de pesta porcină. Silvicultorii estimează că producția este cu cel puțin 10% mai mare comparativ cu anul trecut, mare parte din ciupercile rare fiind destinate exportului, dar și restaurantelor din țară.
Culegătorii autorizați confirmă recolte peste așteptări. Marian Gorcioaia a explicat că un trufar reușește, de regulă, să strângă 3-4 kilograme pe zi, însă în acest an au existat zile cu capturi chiar de 5 sau 7 kilograme. Situația este similară și în județul Iași, unde, potrivit Direcției Silvice, cantitatea de trufe colectată s-a dublat în ultimii doi ani, ajungând la 5 tone. Directorul instituției, Gabriel Doncean, a subliniat că reducerea efectivelor de mistreți, care se hrănesc și cu trufe, a dus la creșterea disponibilității acestor ciuperci.
Conform datelor Romsilva, în primele șase luni ale anului au fost recoltate peste 38 de tone de trufe la nivel național, ceea ce înseamnă o creștere de 12% față de perioada similară din 2023. Accesul la cules este permis doar persoanelor autorizate, care plătesc statului între 100 și 180 de lei pentru fiecare kilogram recoltat.
Trufele românești sunt valorificate fie pe piața internă, fie la export, unde prețurile variază considerabil: cele negre se vând cu 400-500 de euro kilogramul, iar cele albe depășesc 4.000 de euro. Tarifele sunt stabilite de bursa internațională, „unde punctul de plecare este Italia, de unde trufele românești ajung mai departe către restul lumii”, a explicat Mihai Robu, reprezentant al Asociației Trufarilor din Bucovina.
Aceste ciuperci rare sunt apreciate în gastronomie pentru aroma lor intensă și sunt utilizate mai ales în preparate sofisticate din restaurantele de top, dar, mai nou, au început să fie introduse și în rețete moderne precum burgerii.
Sursa: PRO TV
Editor: Lucia Țanțuc

Comentariile sunt închise