Studiu: Berea rămâne una dintre băuturile preferate ale românilor de sărbători

Berea își păstrează statutul de băutură preferată și în perioada sărbătorilor de iarnă, confirmându-și rolul de liant social în întâlnirile cu familia și prietenii, arată un studiu realizat de Reveal Marketing Research, la solicitarea Centrului de Studii despre Bere. Potrivit cercetării, 78% dintre români declară că beau bere în această perioadă, fie frecvent, fie ocazional, consumul fiind mai ridicat în rândul bărbaților și al persoanelor cu vârste între 35 și 44 de ani.

Contextele de consum rămân în mare parte asociate cu momentele de socializare. Petrecerile, mesele festive și întâlnirile cu prietenii sunt cele mai frecvente ocazii în care românii aleg berea, însă aceasta este prezentă și în activitățile cotidiene din timpul sărbătorilor, precum gătitul. Mai mult, o majoritate covârșitoare dintre respondenți consideră că berea contribuie la o atmosferă relaxată și autentică în perioada sărbătorilor de iarnă.

Reprezentanții Centrului de Studii despre Bere subliniază că rezultatele confirmă faptul că berea este percepută dincolo de rolul unei simple băuturi. Aceasta este asociată cu bucuria de a fi împreună și cu socializarea, indiferent de sezon. Integrarea berii în tradițiile moderne ale sărbătorilor reflectă dorința românilor de a petrece timp de calitate alături de cei apropiați, iar existența variantelor fără alcool permite consumul în contexte diverse, inclusiv atunci când responsabilitatea este prioritară.

Aproape două treimi dintre români consideră berea parte a tradițiilor moderne, fiind asociată cu grătarele sau petrecerile în familie, mesele festive, festivalurile și evenimentele de familie. Această percepție este susținută și de importanța ridicată pe care românii o acordă tradițiilor, considerate importante sau foarte importante de aproape 9 din 10 respondenți, în special de femei. Legătura cu tradițiile este resimțită cel mai puternic în perioada sărbătorilor și în momentele petrecute în familie.

În același timp, planurile de sărbători ale românilor rămân preponderent orientate către mediul familial, majoritatea declarând că vor petrece această perioadă acasă, alături de cei dragi. Acest context favorizează menținerea berii ca element constant al momentelor de relaxare și socializare.

Studiul Reveal Marketing Research a fost realizat online, în luna noiembrie 2025, pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 1.005 respondenți cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban și rural, utilizatori de internet. Centrul de Studii despre Bere este o inițiativă interdisciplinară care analizează rolul social, cultural și istoric al consumului de bere în România, cu accent pe contribuția acesteia la coeziunea socială și la construirea relațiilor interumane, atât în context tradițional, cât și modern.

Editor – Adrian Grecu            

Sursa: Revista Progresiv


 

Comentariile sunt închise