AFIR pune la dispoziție 265 milioane de euro pentru investiții în energie regenerabilă

Companiile din agricultură și industria alimentară au acces, în această vară, la o nouă oportunitate de finanțare pentru reducerea costurilor energetice și creșterea independenței față de rețelele tradiționale de electricitate. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) derulează o schemă de ajutor de stat prin care fermele și unitățile de procesare pot obține fonduri nerambursabile pentru realizarea unor capacități proprii de producere a energiei electrice din surse solare.
Sesiunea de depunere a proiectelor este deschisă în perioada 15 iunie – 14 august 2026, iar bugetul total disponibil se ridică la 265 de milioane de euro. Din această sumă, 145 de milioane de euro sunt destinate proiectelor cu capacități instalate de până la 1 MW, iar alte 120 de milioane de euro sunt rezervate investițiilor care depășesc acest prag.
Sprijinul acordat este integral nerambursabil și poate ajunge la 650.000 de euro pentru fiecare MW instalat în cazul proiectelor de până la 1 MW, respectiv la 550.000 de euro pe MW pentru investițiile de capacitate mai mare. Beneficiarii pot depune mai multe proiecte, cu condiția ca acestea să deservească puncte de consum diferite, valoarea totală a finanțării putând ajunge până la 20 de milioane de euro pentru fiecare beneficiar.
Schema este finanțată prin Fondul pentru Modernizare și este administrată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin AFIR. Programul se adresează întreprinderilor din agricultură, societăților agricole, companiilor din industria alimentară, precum și organizațiilor și federațiilor din domeniul îmbunătățirilor funciare.
Inițiativa vine într-un moment în care costurile cu energia reprezintă una dintre principalele provocări pentru sectorul agroalimentar. Investițiile în producția proprie de energie sunt văzute drept o soluție pentru creșterea competitivității, reducerea cheltuielilor operaționale și consolidarea sustenabilității economice a fermelor și unităților de procesare din România.
 
Editor: Rares Stan
***

Comentariile sunt închise