Platforma CrowdFarming, inovație în agricultură direct-to-consumer

În livezile de portocali din Masia El Carmen, Bétera, frații Gonzalo și Gabriel Úrculo cultivă pământul moștenit de la bunicul lor. Cei doi frați au inventat un sistem de “adopție de copaci”: clienții plătesc o taxă anuală, ferma întreține pomii, iar recolta ajunge direct la “părinții adoptivi”. Modelul i-a ajutat să aibe o stabilitate în cererea pentru produsele cultivate, explică Gabriel Úrculo.
În 2017, frații au transformat acest sistem în platforma CrowdFarming, care permite achiziționarea directă de fructe, legume, ulei de măsline și nuci de la fermieri parteneri din toată Europa. Clienții aleg ferma și știu exact cine e fermierul din spatele produselor, creând o legătură directă între producători și consumatori. Astăzi, platforma are peste 300.000 de adopții active de copaci și colaborează cu peste 300 de producători din Uniunea Europeană.
Fernando Agramunt administrează o fermă organică de măsline care a trecut de la agricultura convențională la cea ecologică. El spune că vânzarea directă a făcut diferența: este mai bine să vinda unor familii dispuse să plătească mai mult pentru un ulei de foarte bună calitate decât să vândă 10,000 de litri en-gros. Întreagă recoltă a fermei sale se duce către cei 3.000 de clienți care sponsorizează copaci.
O altă sursă de economii pentru producători vine din hub-urile logistice ale CrowdFarming. Crowd Log este cel mai mare, situat la Valencia, unde mii de comenzi sunt sortate, ambalate și expediate zilnic. Anul trecut, aproape două milioane de colete au plecat de acolo, potrivit managerei site-ului, Clara Fernandez, care menționează că firma nu ține stoc și lucrează cu mai multe companii de transport pentru a fi mai rapidă.
În 2024, CrowdFarming a raportat venituri de 65 de milioane de euro. După achiziția recentă a platformei franceze La Ruche qui dit Oui!, grupul conectează acum aproape 10.000 de producători cu două milioane de utilizatori, în circa treizeci de țări europene.
Editor Andreea Calcan
***

Comentariile sunt închise