O țară nu devine puternică doar prin ceea ce are în pământ, ci prin ceea ce știe să construiască din resursele sale. Iar în secolul XXI, apa, educația, energia și capacitatea de producție vor determina cine își poate asigura prosperitatea și cine va depinde de alții.
România nu duce lipsă de resurse. Are terenuri agricole fertile, acces la Dunăre și la Marea Neagră, resurse naturale, oameni capabili și o poziție strategică în Europa. Cu toate acestea, ne confruntăm cu probleme structurale care amenință să transforme acest potențial într-o oportunitate ratată: declin demografic, deficiențe educaționale, investiții insuficiente în cercetare, infrastructură învechită, procesare industrială insuficientă și vulnerabilitate la secetă.
Într-o lume în care marile puteri investesc în tehnologie, energie, infrastructură și securitatea resurselor, România nu își mai poate permite să confunde potențialul cu performanța.
Lumea nu așteaptă după România. Iar apa, fără de care nu există agricultură, industrie sau viață, devine una dintre cele mai importante resurse strategice ale următoarelor decenii.
CHINA A ÎNȚELES CĂ APA ÎNSEAMNĂ PUTERE ECONOMICĂ ȘI SECURITATE ALIMENTARĂ
China concentrează aproape o cincime din populația lumii, dar dispune de aproximativ 6% din resursele mondiale de apă dulce. Această presiune a determinat statul chinez să trateze apa nu doar ca pe o problemă de mediu, ci ca pe o componentă esențială a securității naționale, a agriculturii și a dezvoltării industriale.
În loc să se limiteze la intervenții de urgență în perioadele de secetă, China a dezvoltat o politică de lungă durată, bazată pe infrastructură, transferul resurselor între regiuni, modernizarea irigațiilor, economisirea apei și monitorizarea consumului.
La sfârșitul anului 2024, China raportase aproximativ 95.000 de acumulări de apă, 200 de proiecte mari și medii de transfer al apei, 6.924 de sisteme de irigații mari și medii și aproximativ 318.000 de kilometri de diguri. Aceste investiții formează una dintre cele mai extinse infrastructuri hidrotehnice din lume.
China a continuat această direcție și în perioada 2021–2025. Investițiile în conservarea și infrastructura apei au însumat 759,24 miliarde de euro (EUR) (5.680 de miliarde de yuani), potrivit datelor oficiale publicate la sfârșitul anului 2025. În aceeași perioadă, au început lucrările la 181 de proiecte hidrotehnice majore, iar 94 de proiecte importante au fost puse în funcțiune.
Aceste cifre arată amploarea efortului, dar și o lecție esențială: infrastructura de apă nu se construiește doar atunci când apare o criză. Se planifică și se finanțează înainte ca efectele crizei să devină imposibil de suportat.
China nu se limitează la construirea de baraje și canale. Își modernizează sistemele de irigații, urmărește consumul, încearcă să reducă pierderile și integrează gestionarea apei în planificarea economică.
Pentru perioada 2026–2030, autoritățile chineze au anunțat obiective de modernizare a rețelelor de apă, extindere a suprafețelor irigate, dezvoltare a sistemelor de alimentare cu apă în mediul rural și utilizare a instrumentelor digitale pentru monitorizarea și coordonarea resurselor. Printre ținte se numără adăugarea a aproximativ 2,67 milioane de hectare de teren irigat și atingerea unei acoperiri de 98% cu apă curentă în mediul rural până în 2030.
China oferă un exemplu de planificare strategică, nu un model care trebuie copiat integral. Transferurile masive de apă pot avea costuri economice și efecte ecologice importante. Lecția pentru România este că investițiile trebuie planificate la nivel de bazin hidrografic, fundamentate științific și însoțite de măsuri de protecție a ecosistemelor.
APA, AGRICULTURA ȘI SECURITATEA ALIMENTARĂ A ROMÂNIEI
În România, schimbările climatice fac ca gestionarea apei să devină o problemă economică majoră.
Potrivit analizei OCDE din 2026, România a înregistrat, în perioada 2020–2024, în medie, cu peste 18 zile anual mai multe zile cu stres termic ridicat decât în intervalul de referință 1981–2010. În perioada 2019–2023, aproximativ 6% din suprafața cultivată a fost afectată de secetă, iar umiditatea solului agricol a scăzut, în medie, cu 7% în perioada 2020–2024 față de nivelul istoric de referință.
Aceste date trebuie să ne determine să regândim relația dintre apă, agricultură și economie.
Un fermier poate investi în semințe performante, îngrășăminte, utilaje moderne și tehnologie digitală. Dar, dacă în momentele critice cultura nu are apă, o parte importantă din investiție poate fi pierdută.
Seceta nu afectează doar recolta. Afectează veniturile fermierului, capacitatea de rambursare a creditelor, locurile de muncă, industria alimentară, prețurile și, în cele din urmă, securitatea alimentară.
România dispune de o rețea importantă de infrastructură pentru irigații, dar o parte a acesteia necesită reabilitare, modernizare și eficientizare. OCDE arată că numai aproximativ 15% din terenurile arabile ale țării pot beneficia în prezent de irigații, iar extinderea suprafețelor irigate trebuie însoțită de reducerea pierderilor și de creșterea eficienței utilizării apei. Strategia națională de irigații urmărește extinderea suprafeței irigate la 2,87 milioane de hectare până în 2027.
Problema nu poate fi rezolvată doar prin instalarea unor pompe sau prin repararea unor canale. Este nevoie de o abordare integrată, care să cuprindă acumularea apei, întreținerea infrastructurii, distribuția eficientă, energia necesară pompării și tehnologiile de irigare adaptate fiecărei culturi.
România trebuie să dezvolte o strategie națională pentru apă, agricultură și energie, cu obiective până în 2030 și 2050.
Aceasta ar trebui să includă:
- modernizarea sistemelor de irigații și reducerea pierderilor de apă;
- reabilitarea acumulărilor și a infrastructurii de transport, acolo unde studiile demonstrează eficiența economică și ecologică;
- dezvoltarea sistemelor de monitorizare a umidității solului și de programare inteligentă a irigațiilor;
- valorificarea apelor pluviale și a apelor uzate tratate, în condiții sanitare și de mediu corespunzătoare;
- dezvoltarea surselor de energie eficiente pentru pompare;
- protejarea pânzei freatice, a râurilor și a ecosistemelor;
- coordonarea investițiilor agricole cu cele energetice și de gospodărire a apelor.
Apa trebuie privită ca o infrastructură economică strategică, la fel ca drumurile, căile ferate, rețelele energetice și comunicațiile.
Nu putem construi o agricultură performantă dacă lăsăm recoltele la discreția secetei și nu putem vorbi despre securitate alimentară fără o politică serioasă de securitate a apei.
Autor: Dr. ing Nicu VASILE
Președintele Pactului Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă
***
Comentariile sunt închise