România a trimis PNS la Bruxelles
Planul Naţional Strategic în domeniul agricol pentru perioada 2023-2027 a fost trimis, marți, la Bruxelles, a anunțat pe Facebook, Petre Daea, ministrul Agriculturii.
“După luni de muncă susţinută, am reuşit să finalizăm Planul Naţional Strategic al României. Ieri,18 octombrie 2022, orele 19:30, s-a transmis la Bruxelles varianta finală a Planului Naţional Strategic (PNS) care a fost agreată de către experţii Comisiei Europene. Specialiştii din minister, în dialog continuu cu fermierii şi cu structurile asociative din domeniu, au putut realiza cel mai important document pentru agricultura şi dezvoltarea rurală a României. Dialogul pe care l-am avut cu comisarul Janusz Wojciechowski pe problemele sensibile ne-a ajutat sa trecem peste obstacolele momentului”, a precizat Daea.
PNS este documentul programatic pentru perioada 2023 -2027, cu obiective clare pentru dezvoltarea agriculturii, industriei alimentare şi a satului românesc.
Documentul stabilește valoarea subvenţiilor pe unitatea de suprafaţă şi pe cap de animal, sumele destinate investiţiilor în irigaţii, independenţa energetică, pentru dotarea cu tehnică agricolă, dar și banii care vor ajunge la industria alimentară.
În vederea realizării acestor obiective, România beneficiază de o suma de 15,8 miliarde euro pentru perioada 2023-2027.

Comentariile sunt închise