2022, cel mai bun an din istorie pentru Profi
Anul 2022 a fost cel mai bun din istoria Profi România, cu o cifră de afaceri estimată la peste 11 miliarde lei, ceea ce înseamnă o creștere de circa 20% față de 2021, în condițiile unei inflații ridicate, dar și a unor deschideri sau remodelări care au vizat un număr total de 250 de magazine.
Același număr de unități este avut în vedere și pentru acest an, fiind programate investiții de 500 milioane euro. Mai trebuie menționat și faptul că, în prezent, costul de creditare este de cinci ori mai mare, a declarat șeful Profi, Gaetan Pacton, care a adăugat că decizia de a remodela sau investi într-un magazin nou este analizată la nivel de companie, astfel încât să fie luată cea mai bună decizie.
În prezent, Profi a ajuns la 1,2 milioane clienți zilnic și are 1,4 milioane de utilizatori ai aplicației cu același nume, lansată în aprilie, de care conducerea firmei se declară foarte mulțumită. De altfel, digitalizarea va fi privită și în continuare cu mare atenție în viitor.
Circa 95% din marfă este achiziționată din România, fiind lansate mai multe programe în ultima vreme pentru a susține producătorii locali.
Bătaie pe forța de muncă
Retailul se numără printre sectoarele economiei cu cea mai mare nevoie de forță de muncă, dar și cu o mare fluctuație de personal. Șeful Profi România, Gaetan Pacton, recunoaște că este greu să ții un angajat care are un salariu minim pe economie și care pentru 50-100 lei este dispus să se mute imediat la un alt anjator.
Profi este cel mai mare angajator privat din România, cu peste 28.000 de salariați.
‘’La momentul la care am un om cu câștig minimum pe economie, să zicem, și are 3 sau 4 variante la fel de serioase de job, fie că este un depozit logistic, magazin alimentar sau orice fel de societate, experiența spune că pentru 50 de lei un angajat poate să ia decizia să se mute, pentru 100 de lei, decizia este imediată. Pentru 50 de lei se duce acasă și vorbește, pentru 100 de lei a luat deja decizia, a plecat și în cel mai bun caz, dacă este un angajat respectuos, vine și spune că este important pentru familie, are nevoie de banii aceștia și ne ințelegem să plece în 3 – 7 zile’’, susține Gaetan Pacton.
Trebuie să ținem cont, însă, și de contextul pieței forței de muncă din România, unde rata șomajului este una dintre cele mai mici din Europa. Să recunoaștem că, într-adevăr, este bătaie mare pe piața de muncă necalificată, vânată de către industrie, de țările din Europa Occidentală care au nevoie de mână de lucru, de HoReCa și de retail.
Ori în condițiile în care mare parte dintre angajatori se adresează aceluiași tip de salariat, este clar că devine cumva decizia salariatului și nu a angajatorului, declară Gaetan Pacton.
‘’Fiecare angajator se va lupta să facă tot felul de programe, va veni cu inițiative ca să încerce să îi rețină, dar este extrem de complicat, să zicem, că putem să micșorăm semnificativ rotația de personal. Dacă mă uit la fluctuația de la un anumit nivel în sus, la nivel de director de magazin, șefi regionali, tot ce presupune sediu, vă pot spune că stăm mult mai bine decât piața, pentru că am știut să ne îndreptăm către acei oameni și să oferim partea de promovare’’, a mai precizat Gaetan Pacton, care a recunoscut că în România poți să promovezi mult mai rapid decât în țările din Vestul Europei.
La nivelul Profi, anul trecut, au fost raportate 2000 de promovări interne la un efectiv de personal care se ridică la 28.000 de salariați, potrivit datelor retailerului.
Anul 2022 în cifre
– 1641 de magazine în 789 de localități la sfârșitul lui 2022, an în care s-au deschis 96 unități noi și s-au remodelat 177;
– În momentul de față există 1032 magazine partener;
– Cu peste 28.000 de angajați sub umbrela Profi, acesta este cel mai mare angajator privat din România;
– Mai mult de 1,2 milioane de clienți în fiecare zi;
– Cifra de afaceri din 2022 depășește 11 miliarde lei;
– Bugetul de investiții 2022 – circa 500 milioane lei
– Rețeaua crește și se modernizează prin circa 250 de magazine noi sau remodelate la noul standard Profi
– Circa 95% din produse provin de la furnizori din România.
– A fost creat programul Raftul Bunătăților locale pentru a susține producatorii locali artizanali, încurajând păstrarea tradițiilor și a gusturilor produselor așa cum ni le amintim din copilărie;

Comentariile sunt închise