Producția de mere din România – cea mai slabă din ultimii opt ani

Anul 2025 nu este unul strălucit pentru agricultură. Foarte mulți producători s-au plâns din cauza producției scăzute pe fondul vremii nefavorabile. Așa de exemplu se întâmplă și la mere, estimările de producție ridicându-se până la 442.000 de tone, ceea ce înseamnă o scădere de 10% față de anul precedent.

Apogeul negativ al acestei culturi a fost înregistrat chiar în urmă cu 8 ani, mai exact în 2017, când producătorii au obținut o producție de 340.000 de tone (potrivit spuselor de către Comisia Europeană). Aceste date aparțin cultivatorilor români, pe când în alte țări europene, producțiile și prețurile cresc (exemplu celor mai mari producători din Europa: Polonia, Italia și Franța).

Apogeul pentru România a fost atins în anul 2021 cu o producție de aproximativ 600.000 de tone. Scădere este prognozată nu doar la noi, ci și la nivelul UE – recul de 0,1% față de anul trecut, adică  o cantitate de 10,4 milioane de tone (Polonia are o producție de 3,3 milioane de tone-creștere de 3,4%; Italia 2,2 milioane de tone-scădere de 3,5%, iar Franța doar 1,4 milioane de tone, creștere de 3,6% față de anul trecut.

Dacă facem o analiză pe evoluția prețurilor, analizând Polonia, Franța, Italia și Germania, creșterea este cu 13,1% mai mare decât în perioada similară a anului precedent, cu 1,6% mai mică decât cea din iunie și cu 25,9% peste media celor cinci ani precedenți. Anul trecut, prețurile de import erau 160 euro/tonă, iar media din acest an este doar de 130 euro/tonă. România este al șaselea cel mai mare producător european, cu o cotă de 4,4% din total.

 

Sursa: Economica.net

Editor: Ioana Nedelea


 

Comentariile sunt închise