Auchan și viața se schimbă!

Interviu Food Biz

Ionut Ardeleanu Director General Auchan Retail Romania
Ionut Ardeleanu Director General Auchan Retail Romania
  1. Ce estimări aveți pentru anul în curs, în privința cifrei de afaceri și profitabilității?

Ne bucurăm că anul trecut clienții ne-au acordat încredere și am reușit să răspundem mai bine nevoilor acestora. Anul acesta continuăm tendința de creștere și accelerăm procesul de digitalizare a cât mai multor perimetre de produse.

 

  1. Care a fost în 2017 valoarea investițiilor și care va fi valoarea din 2018? Ce segmente de business vor acapara cea mai mare parte din investiții și ce valori aveți bugetate pentru fiecare segment în parte?

Strategia Auchan pentru 2018 se dezvoltă în doua direcții:

  • să fim mai aproape de clienți prin dezvoltarea proximității,
  • digitalizare & comerț online.

„Auchan și viața se schimbă!”– este ceea ce ne dorim să spună clienții care intră în relație cu marca noastră.

  1. Câte magazine noi veți deschide în total în acest an și cum au fost alese zonele target?

Continuăm să investim în deschiderea magazinelor de proximitate, atât în colaborare cu Petrom, cât și independent, cu scopul de a fi cât mai aproape și a servi cât mai bine locuitorii din toată țara. Astfel, ne dorim să venim cu noi modele și formate comerciale adaptate timpurilor actuale și clienților noștri care au așteptări tot mai mari.

  1. Ce alte noutăți, în materie de diversificare a business-ului, pregatiți pentru 2018?

În materie de noutăți, anul acesta am lansat primul restaurant La masă, în galeria comercială Auchan din Baia Mare, urmând  să deschidem un restaurant și în București. De asemenea, dorim să extindem și să dezvoltăm rețeaua magazinelor de modă Inextenso by Auchan, atât în cadrul hipermarketurilor noastre, cât și în format independent.

 

  1. Ce pondere dețin produsele românești în totalul vânzărilor companiei și care sunt sectoarele cel mai bine reprezentate (de produse autohtone)?

Auchan a acordat întotdeauna o mare atenție producătorilor români și derulează importante colaborări cu aceștia pentru a oferi o gamă cât mai largă de produse autohtone tuturor românilor. Susținem în mod deosebit parteneriatele locale, cu producători mici sau mijlocii capabili să livreze în condiții de calitate către magazinele din orașul sau regiunea respectivă.

Ne mândrim cu cele peste 90% din produsele alimentare ce provin de la parteneri din România și cele circa 1000 de produse marcă proprie care sunt fabricate în România.

De asemenea, anul acesta am lansat primele articole Inextenso produse în țara noastră. Aceste articole pot fi găsite pe rafturile tuturor magazinelor noastre din România, dar și în magazinele Auchan din alte țări precum Spania, Portugalia, Ucraina.

 

 

Comentariile sunt închise