Cum se cucerește o piață externă?

Dincolo de conceptul lansat de Aqua Carpatica, trebuie să recunoaștem că România este cu adevărat “Patria Apelor Minerale”. De altfel, o dovedesc și cifrele: o producție internă de 1,8 miliarde de litri și o piață de 400 milioane de euro, ceea ce înseamnă o cotă de 4% la nivel european, respectiv 1% la nivel global. Mai trebuie, însă, și ca tot acest potențial imens să fie valorificat așa cum merită. Ori cine o poate face cel mai bine, dacă nu Jean Valvis, CEO Valvis Holding și antreprenorul care a construit de-a lungul timpului patru branduri de succes. Și este vorba de laptele LaDorna, apa minerală Dorna, Vinurile de Sâmburești și Aqua Carpatica. Ultimul, de exemplu, în doar câțiva ani a ajuns să fie exportat în 14 țări. Încă o dovadă că, într-adevăr, se poate, dincolo de dificultățile inerente unui astfel de demers.

“Penetrarea unei noi piețe nu este un proces ușor, oricât de bun este produsul, oricât de mult se investește în marketing și comunicare. Este un proces îndelungat de adaptare și de cucerire a consumatorilor cu produsul tău. Odată cucerit consumatorul, eforturile făcute se aplanează și ceea ce ți s-a părut greu la început este recompensat de entuziasmul cu care ești “adoptat” de noua piață”, a declarat pentru FoodBiz Valentina Vesler, director de Comunicare&PR Valvis Holding.

Într-adevăr, nu este deloc simplu să identifici noi piețe de desfacere, mai ales că nu se face nimic la voia întâmplării. Fiecare detaliu contează, fiecare piață are caracteristicile ei, iar toate acestea cântăresc greu în luarea unei decizii.

“Departamentul de export este în permanență atenț la tendințele de consum de pe piețele externe. Studiază dinamica acestora și caută oportunități de extindere. Vizăm noi piețe de extindere, însă le vom menționa când vom avea proiecte concrete”, a afirmat Vesler.

Brandul de țară, un concept asumat

“România, Patria Apelor Minerale” este un proiect inițiat de AQUA Carpatica, brandul care a adus acest concept în mentalul colectiv românesc, pornind de la o realitate concretă, obiectivă a țării noastre: avem izvoare extraordinare, iar acestea reprezintă 60% din rezerva totală de apă minerală naturală a Europei, iar calitatea superioară a acestor ape, precum și conținutul special de minerale plasează țara noastră pe primul loc în lume, după cum susține oficialul Valvis Holding. Nu este suficient, însă, este nevoie și de un sprijin mult mai consistent din partea statului român.

“Ne-am asumat această muncă de conștientizare și am investit efort uman și financiar în el. Noi ne dorim ca toate instituțiile statului și factorii de decizie să înțeleagă importanța acestui demers și să se alăture efortului de construire a brandului de țară. Acest demers poate propulsa România în economia mondială.  Ideea de bază este aceea că dezvoltarea economică a unui popor depinde de trei factori cruciali: consumul intern, investițiile directe și exportul. Dacă în privința consumului și a investițiilor directe, România are performanțe economice, în privința exportului există un potențial imens neexploatat”, a mai spus Vesler.

Holdingul creat de Jean Valvis este prezent pe piața externă și cu Vinurile de Sâmburești. În portofoliul companiei se află gama Premiul Chateau Valvis, cu vinuri excepționale din soiurile Cabernet Sauvignon, Chardonnay, Merlot, Feteasca Neagră, dar și o gamă maindstream, Domeniile Sâmburești, extrem de apreciată, având cel mai corect raport preț-calitate.

Ca și la la apa minerală, Franța ar trebuie să fie cel mai bun exemplu pentru cum se construiește un brand.

“Daca este sa vorbim de vinuri, cele mai mari performanțe în domeniu le atinge Franța, alături de Italia, Spania, dar vin tare din urmă țările din lumea nouă: Noua Zeelandaă, Chile. Dacă vine vorba de apă, este cunoscut faptul că Franța a contribuit cel mai mult la construirea brandurilor de apă minerala”, a precizat Vesler.


vezi și…

România în topul principalelor țări exportatoare de grâu

 

 

Comentariile sunt închise