Berarii României: Piața a fost constantă în 2019
Volumul pieței berii s-a menținut în 2019 la nivelul similar anului anterior (avans de doar 0.4% în volum), ajungând la 16,7 milioane hl. Consumul de bere pe cap de locuitor s-a situat la 86 litri, în contextul în care segmentul mixurilor de bere și a berilor aromatizate a înregistrat o creștere de 32,5%. Ambalajul de sticlă a ajuns la o pondere de 30%, în creștere cu 5,2% în ultimii cinci ani, în timp ce ambalajul PET a scăzut cu aproape 9 procente în ultimii cinci ani, se arată într-un comunicat al Asociației Berarii României.
“Sectorul de bere continuă să aibă o contribuție semnificativă la economia și societatea din România. Chiar și în condițiile unei stagnări în volum a pieței, industria berii asigură, direct și indirect, un număr important de locuri de muncă și generează creștere prin angajamentul său pe termen lung de a investi la nivel local și de a consolida o industrie responsabilă. Traversăm o perioadă plină de provocări în contextul pandemiei COVID-19. Mai mult ca oricând, Asociația își propune să continue impactul pozitiv al sectorului de bere în România. Toți trebuie să fim responsabili, să demonstrăm solidaritate, pentru a trece peste această perioadă cât mai repede și să ne putem bucura de momente alături de cei dragi, cât mai curând”, a declarat Dan Robinson, președintele Asociației Berarii României.
Producția de bere reprezintă un stimul real pentru economia României. Datorită caracterului său profund național, definit de producția locală în proporție de cca. 97% și 50% ingrediente provenite din agricultura României, sectorul berii are o influență semnificativă în primul rând asupra gradului de ocupare a forței de muncă, prin crearea, la nivelul întregii țări, direct și indirect, a aproape 61.000 locuri de muncă pentru români, contribuind astfel la asigurarea traiului zilnic a familiilor acestora.
De-a lungul ultimilor ani, fabricile de bere au fost retehnologizate la standarde europene – peste 1,5 miliarde de euro au fost investiţi în modernizarea capacităţilor de producţie. Cele mai multe investiții au fost direcționate către dezvoltarea durabilă a sectorului, în sensul eficientizării consumului de apă în producţia de bere, al creșterii eficienței energetice, inclusiv prin utilizarea de energie din surse regenerabile, sau în reducerea amprentei de CO2.
“Preferința românilor pentru mixurile de bere și berile aromatizate este în creștere, urmând de altfel și tendința europeană de consum. Deși cu o pondere mică din piață, acest segment a înregistrat anul trecut o creștere record în România, de 32,5% față de anul anterior. Aceasta confirmă preferințele tot mai variate ale românilor în materie de bere și dorința lor de a experimenta gusturi noi, speciale”, a adăugat Julia Leferman, Director general Asociația Berarii României.
Date cheie în 2019
- Investiții: eforturile investiționale ale membrilor Berarii României au atins un nivel record în 2019, acestea ridicându-se la 96,3 milioane euro, în creștere cu 22 de milioane euro față de 2018. Investițiile cumulate ale membrilor Asociației în ultimii 16 ani au atins 1,62 miliarde euro.
- Contribuții la bugetul de stat: nivelul contribuțiilor anuale ale membrilor Asociației la bugetul statului este unul semnificativ, doar în 2019 acesta atingând 251 milioane euro. Nivelul contribuției cumulate din partea membrilor Berarii României în ultimii 16 ani a depășit 3,88 miliarde euro.
- Preferințele consumatorilor în funcție de tipurile de ambalaje: structura în funcție de ambalaj a pieței a continuat tendințele ultimilor ani, vedetele ramânând sticla și doza, cu creșteri de 1-2 procente anual. Ponderea sticlei a crescut în total cu 5,2 pp în ultimii cinci ani. Berea ambalată la doză a crescut în 2019 cu 1,6 pp, în timp ce ambalajul PET a înregistrat anul trecut o altă scădere semnificativă, de încă 3,1 pp. Berea draft este constantă, iar berea îmbuteliată la PET își continuă declinul, într-un ritm de aproximativ 3 procente anual. Scăderea totală înregistrată de ambalajul PET în ultimii cinci ani a atins aproape 9 pp. Ponderea pe fiecare tip de ambalaj – sticlă: 30%, doză: 22,2%, butoi: 3,4%, PET: 44,5%.
- Importuri: pe parcursul anului 2019, importurile au cunoscut o ușoară scădere, de 0,04 milioane Hl, atingând un total de 0,5 milioane Hl. Piața locală a berii continuă să își păstreze caracterul profund național, ponderea producției locale rămânând de 97% din consumul intern.
- Exporturi: exporturile au scăzut și ele ușor, cu 0,05 milioane Hl față de anul anterior, atingând un total de 0,49 milioane HL.
- Tipuri de bere consumate: berea lager a continuat să domine preferințele românilor și anul trecut, cu o pondere de 93%. Mixurile de bere și berile aromatizate și-au adjudecat 3% din piață, iar categoria specialități, în care intră, printre multe altele, berea neagră, nepasteurizată, albă, ale, roșie etc, 2.2% din piață. Berea fără alcool a deținut o pondere de 1.7%. În ceea ce privește dinamica segmentelor în 2019, mixurile de bere și berile aromatizate au crescut cel mai mult, cu 32,5%, în timp ce berea fără alcool a înregistrat o ușoară scădere de -8,2%. Celelalte segmente au rămas stabile.
- Număr producători: numărulul producătorilor de bere a crescut la 68 în 2019, față de 56 în 2018.
Despre Asociația Berarii României
De peste 15 ani, Asociația Berarii României reprezintă vocea comună a industriei locale de bere. Asociația Berarii României a devenit parte a marii familii a producătorilor de bere europeni, reprezentați prin organizația Berarii Europei, fondată în 1958, la Bruxelles.
Membrii săi actuali sunt importanți producători de bere din România: BERGENBIER SA, HEINEKEN România SA, UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD, URSUS BREWERIES și MARTENS, alături de microberăria CLINICA DE BERE. Împreună, cei șase producători furnizează 85% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociație fac parte și reprezentanți ai producătorilor de materii prime: SOUFFLET MALT ROMANIA și ASOCIAȚIA PRODUCĂTORILOR DE HAMEI DIN ROMÂNIA.
vezi și…
APPR: Interzicerea exporturilor de cereale va duce la scăderea prețurilor
Comentariile sunt închise