Daniel Gross, Penny Market: Suntem o companie cu origini germane, dar ne adaptăm local
Pandemia de Covid-19 a evidenţiat importanţa producătorilor locali de alimente şi nevoia de dezvoltare a industriei de profil, fie că vorbim de fabrici de talie mare, fie de afaceri artizanale. Astfel, această criză generată de pandemie ar putea reprezenta pentru comerţul mondial o inversare a globalizării, dat fiind că odată cu criza sanitară au putut fi observate şi vulnerabilităţile comerţului internaţional. Perioada postpandemie ar putea aduce schimbări radicale în consum, mai exact achiziţiile nu se vor mai baza atât de mult pe produsele aduse din import, ci pe cele realizate local. Acest trend deja e vizibil, iar retailerii se adaptează rapid.
„Observăm că din ce în ce mai mulţi clienţi preferă produsele locale şi susţin producătorii români. Momentan acestea sunt însă doar ipoteze pe care le vom putea confirma odată cu trecerea timpului şi acumularea de suficiente date care să ne furnizeze informaţii cu privire la eventualele schimbări de comportament“, spune Daniel Gross, director general al reţelei de magazine Penny Market.
Sursă articol: ZFCorporate.ro
Articol editat de Alexandru Moraru
vezi și…
Cooperativele agroalimentare din Extremadura, strategie în criza COVID-19
Comentariile sunt închise