Creștere de 25% a valorii importului de produse lactate și miere în primul trimestru al anului 2020
Valoarea importului de produse lactate, ouă şi miere a totalizat 174,98 milioane de euro, în primul trimestru din acest an, în creştere cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, când a ajuns la 140,1 milioane de euro, potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare furnizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
România a importat 119.605 tone de astfel de produse în primele trei luni ale acestui an, cu 16.455 tone mai mult decât în acelaşi interval de timp din 2019.
Pe de altă parte, exporturile de produse lactate, ouă şi miere în perioada ianuarie – martie 2020 au fost de 33.175 tone, iar încasările au totalizat 55,33 milioane de euro. În primul trimestru din 2019, s-au exportat 35.263 tone, în valoare de 50,820 de milioane de euro, scrie Wall-Street.ro
Continuarea articolului pe Wall-Street.ro
vezi și…
FoodIntelForum – Tehnologia sprijină agribusiness-ul românesc în pandemie
Comentariile sunt închise