Clariant va produce biocombustibili și în Bulgaria
Clariant anunță că va produce și în Bulgaria biocombustibili, la doi ani după ce a început investiția la Podari (județul Dolj), în România.
Aceasta este cea de-a patra licență acordată de Clariant pentru utilizarea tehnologiei sunliquid®, în scopul producției de etanol celulozic. Compania intenționează să construiască, în zona de nord – est a Bulgariei, o fabrică la scară comercială, unde va fi produs bioetanol celulozic, folosind tehnologia Clariant, sunliquid®.
Eta Bio Ltd a fost fondată de familia Pavlovi, proprietara uneia dintre cele mai mari companii agricole din Bulgaria. Decizia are la bază dorința de extindere a afacerilor în segmentul energiei regenerabile.
Acordarea acestei licențe reprezintă un nou pas important privind comercializarea, la nivel european, a tehnologiei sunliquid® pentru fabricarea de biocombustibili avansați, se arată într-un comunicat al Clariant.
Compania Clariant, cu sediul în Elveția, este prezentă și în România din septembrie 2018, când a anunţat investiţia într-o primă instalaţie comercială de acest fel, construcția aflându-se în derulare la acest moment
Eta Bio a fost înființată recent, cu scopul de a construi, a deține și a administra o fabrică la scară comercială, destinată producției de etanol celulozic din reziduuri agricole. Pentru Clariant, anunțul acordării celei de-a patra licențe reconfirmă relevanța tehnologiei inovatoare și sustenabile sunliquid® și reprezintă încă un pas înainte, în vederea comercializării acesteia.
“Tehnologia noastră sunliquid® stabilește noi standarde în materie de dezvoltare sustenabilă și biocombustibili avansați. Succesul continuu de care se bucură această tehnologie este o dovadă importantă a faptului că ea răspunde cerințelor pieței în materie de soluții sustenabile și ne conferă un statut competitiv”, a afimat Hans Bohnen, Chief Operating Officer în cadrul Clariant.
Eta Bio va dezvolta și implementa proiectul și va asigura funcționarea fabricii într-o zonă greenfield din apropierea satului General Toshevo, în regiunea de nord-est a Bulgariei, folosind terenul disponibil, aflat în proprietatea familiei Pavlovi, dar și infrastructura existentă. Capacitatea anuală de producție a fabricii va fi de 50.000 de tone de etanol celulozic, ce vor rezulta din procesarea a 250.000 de tone de paie, o resursă abundentă în regiune, cunoscută și sub denumirea de grânarul din Bulgaria.
“Realizarea primului proiect de producție a etanolului celulozic, în Bulgaria, va ajuta la rezolvarea uneia dintre cele mai importante provocări cu care se confruntă producătorii agricoli din regiune – înlăturarea paielor de pe câmp. Acest proiect ne va oferi șansa de a obține un venit suplimentar din reziduurile agricole,” a declarat Kiril Pavlov, Managing Director al Eta Bio.
Datorită utilizării materiilor prime locale, economiile de gaze cu efect de seră pot fi maximizate și vor apărea oportunități suplimentare de afaceri, de-a lungul întregului lanț de aprovizionare.
„Suntem încântați deoarece, prin intermediul acestui proiect, intrăm în sectorul energiei regenerabile și devenim, prin urmare, un pionier pe piața biocombustibililor avansați din Bulgaria. Acest proiect ne va permite să ne diversificăm în continuare portofoliul de afaceri, dar și să ne consolidăm poziția în sectorul agricol,” a subliniat Hristo Pavlov, cel care co-administrează afacerile agricole ale grupului.
Pentru Bulgaria, demersul reprezintă o investiție esențială în tehnologii ecologice și sustenabile. Etanolul celulozic produs aici va fi utilizat ca aditiv în benzină, pentru a îndeplini obiectivele naționale pentru biocombustibili avansați, așa cum este prevăzut în Directiva privind Energia Regenerabilă (RED) II. Proiectul este alcătuit din licența ce permite utilizarea tehnologiei sunliquid®, furnizarea de servicii tehnice, precum și furnizarea culturilor de pornire oferite de Clariant prin platforma proprie de enzime și de drojdie, acestea fiind necesare pentru a procesa materia primă a Eta Bio și a o transforma în etanol celulozic.
Clariant este o companie inovatoare axată pe produse chimice de specialitate, având sediul în Muttenz, lângă Basel/Elveţia. La data de 19 decembrie 2019, compania avea un număr total de 17.223 de angajaţi. În anul fiscal 2019, Clariant a înregistrat vânzări de 4.399 miliarde de franci elveţieni din afacerile în derulare. Compania activează în trei domenii de business: Produse Chimice de Îngrijire, Cataliză, și Resurse Naturale. Strategia organizaţiei Clariant se bazează pe cinci piloni: accentul pe inovaţie prin cercetare și dezvoltare, valoare adăugată și sustenabilitate, repoziţionarea portofoliului, accelerarea creșterii și creșterea profitabilităţii.
Sunliquid este o metodă biotehnologică inovatoare de producere a etanolului celulozic din reziduuri agricole, cum ar fi paie, tulpină de porumb sau trestie de zahăr. În cadrul procesului complet integrat şi optimizat, biocatalizatorii specifici materiei prime descompun celuloza şi hemiceluloza cu randamente ridicate, în condiţii stabile de prelucrare, în zahăr fermentabil. Procesul integrat de producţie a biocatalizatorilor oferă flexibilitate şi reduce costurile de producţie. În etapa următoare, un organism de fermentare optimizat transformă simultan C5 şi C6 în etanol cu randamente ridicate şi timpi de reacţie scurşi. Un proces de purificare extrem de optimizat este esenţial pentru a permite întregii energii necesare procesului să fie derivată din produsele secundare, cum ar fi lignina insolubilă. Din iulie 2012, Clariant operează o fabrică pre-comercială în Straubing, care produce până la 1.000 de tone metrice de etanol celulozic pe an, confirmând performanţa tehnică şi economică. În septembrie 2018, Clariant a anunţat investiţia într-o primă instalaţie comercială de acest fel, în România, construcția aflându-se în derulare în acest moment. Clariant acordă licențe de utilizare a tehnologiei sunliquid® la nivel global. Până în prezent, au fost semnate acorduri de licență cu trei companii importante din Slovacia, Polonia și China.
Eta Bio Ltd (Bulgaria)
Familia Pavlovi deține, în Bulgaria, mai multe companii ce operează în sectoarele producției agricole, uleiurilor esențiale, transportului auto, logisticii de depozitare, comerțului internațional de cereale și de semințe oleaginoase. Afacerea este fondată de doi frați, Ivan și Ilko Pavlov. De asemenea, familia a investit în energie regenerabilă prin dezvoltarea de parcuri eoliene și solare care beneficiază de o disponibilitatea largă de terenuri adecvate, transformate pentru a răspunde scopurilor proiectului. Eta Bio Ltd (Bulgaria) este un proiect special creat pentru construirea, deținerea și exploatarea unei fabrici de bioetanol de a doua generație, situată în apropierea satului General Toshevo, în partea de nord-est al Bulgariei.
vezi și..
Ministerul Agriculturii estimează producția de grâu la 5,4 milioane de tone în acest an
Comentariile sunt închise