Tranzacție record între China și SUA: 1,9 mil. tone de porumb!
Luna iulie s-a încheiat cu cea mai mare tranzacție cu porumb înegistrată vreodată între chinezi și americani: 1,9 mil. de tone. Autoritățile de la Washington au confirmat tranzacția, intr-adevăr cea mai mare de când există astfel de statistici, potrivit France Agricole. Drept urmare, la Bursa de la Chicago si cursul a crescut lejer in data de 30 iulie, când a avut loc vânzarea record. Cotația a cunoscut un trend pozitiv și la soia, spre deosebire de grâu, unde a fost consemnată o scădere. Să nu uităm că alte 2 milioane de tone de soia au fost achiziționate recent de chinezi tot de la americani.
«Prețul la porumb a crescut ușor după această veste, în condițiile în care semănăturile se dezvoltă bine, iar presiunea la vânzare au limitat câștigurile», a declarat Brian Hoops de la Midwest Market Solutions.
Temperaturile ideale din ultimele săptămâni și însămânțările de calitate superioară, în mare parte, lasă să se întrevadă o recoltă bogată de cereale în SUA.
Bușelul de porumb (circa 25 kg) cu livrare în decembrie a închis ședința din 29 iulie la Bursa de la Chicago la o cotație de 3,2675 dolari față de 3,2625 dolari în 27 iulie (+0,15 %). Bușelul de grâu cu livrare în septembrie a închis ședința la 5,2950 dolari, raportat la 5,3275 dolari în ziua precedentă (-0,61 %). În același timp, bușelul de soia cu livrare în noiembrie a ajuns la 8,8825 dolari față de 8,8525 dolari, miercuri (+0,34 %).
Vezi și …
Ritter Sport a câștigat licența pentru tableta de ciocolată pătrată
Comentariile sunt închise