Secetă și în luna septembrie
Seceta rămâne prezentă pe teritoriul României, vremea fiind mai caldă ca de obicei, chiar caniculară în unele zone ale țării.
Potrivit meteorologilor, temperatura medie în timpul zilei se va încadra între 19 și 30°C, în timp ce maximele se vor situa între 26 și37°C, iar minimele vor fi de 12-23°C. Ploile vor cădea izolat și vor fi însoțite de descărcări electrice.
În stratul de sol 0-20 cm ogor, se vor înregistra deficite de umiditate, iar seceta pedologică va fi moderată, puternică și extremă în Dobrogea, pe suprafețe agricole extinse din Moldova, Muntenia și Oltenia, local în nordul, nord-vestul și vestul Banatului, centrul, estul și izolat sudul Transilvaniei, nordul Crișanei.
În Maramureș, local vestul și sudul Crișanei, nordul, sudul, sud-vestul, centrul și izolat sud-estul Transilvaniei, nord-estul Banatului, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei și al Moldovei, cantitatea de apă din sol va fi în limitele satisfăcătoare, aproape optime.
Potrivit ANM, prima lună de toamnă păstrează multe dintre caracteristicile sfârşitului de vară, vremea fiind călduroasă, iar precipitaţiile vor fi mai reduse cantitativ faţă de cele înregistrate în lunile de vară. Conform specialiștilor, temperaturile medii înregistrează o mică scădere față de comparativ cu luna august, datorată perioadei mai scurte de strălucire a Soarelui și nopților mai lungi și mai răcoroase.
Pentru o analiză detaliată, precum și recomandări de specialitate pentru culturile agricole în această perioadă, consultați analiza completă pe site-ul ANM.
Sursă articol Agro TV
Articol editat de Mihaela Bute
Vezi și …
Clubul Fermierilor Români: Piața internă este prima opțiune de vânzare la grâu
Comentariile sunt închise